StiripesurseȘtirile zileiMari festivaluri muzicale din Europa-2023: Download Festival la ediţie aniversară, cu...

Mari festivaluri muzicale din Europa-2023: Download Festival la ediţie aniversară, cu Metallica printre capetele de afiş

Publicat:

Download Festival din Marea Britanie, unul dintre festivalurile muzicale internaţionale de mare calibru, celebrează în acest an două decenii de existenţă şi promite să îşi răsfeţe publicul vorace după pandemie cu artişti importanţi de pe scena rock şi metal şi cu atracţii de neuitat, transmite agerpres.

Desfăşurat anual în Anglia în zona circuitului motorsport Donington Park, la convergenţa între comitatele Nottinghamshire, Leicestershire şi Derbyshire, cu acces la şosele, curse de autobuz şi avion, dar şi la campinguri şi numeroase atracţii, Download Festival revine în acest an în haine de sărbătoare, la capacitate maximă.

Citeşte şi: Pericolul ignorării Orientului Mijlociu – Black News

Cea de-a 20-a ediţie a festivalului promite să fie una specială, cu patru nopţi ce vor abunda în concerte, între 8 şi 11 iunie.

Printre capetele de afiş se numără Metallica, care va susţine la Download două concerte, în zilele de joi şi sâmbătă, cu seturi unice de piese, atât cunoscute cât şi noi, de pe cel de-al 12-lea album de studio, “72 Seasons”, lansat la 14 aprilie. Trupa Bring Me The Horizon va fi cap de afiş vineri, iar duminică festivalul va fi încheiat de Slipknot.


Alte nume mari aflate pe afişul ediţiei din acest an a uriaşului eveniment muzical de la Donington sunt Disturbed, Placebo, Evanescence, Ghost, Parkway Drive, Within Temptation, Alexisonfire, Architects, The Distillers, I Prevail, Pendulum sau Simple Plan.

Miile de fani aşteptaţi la festivalul din acest an se vor putea bucura de concerte susţinute pe patru scene, principalele două fiind Apex şi Opus. De asemenea, vor fi puse la dispoziţia publicului spaţii şi experienţe noi. Printre atracţiile pregătite de organizatori se vor număra “District X”, o zonă în care fanii vor avea ocazia să “exploreze” şi să se “imerseze”, potrivit downloadfestival.co.uk. Ei vor găsi aici baruri, mâncare stradală, spectacole “secrete” şi un magazin nou, “Download Megastore”, care va comercializa, printre altele, accesorii şi obiecte de îmbrăcăminte în ediţie limitată.

Un nou loc de campare – “Mini Moshers” – va fi pus la dispoziţia celor care doresc să îşi aducă la Download Festival micuţii rockeri cu vârsta sub 5 ani, pentru care accesul la festival este gratuit.

“Rock Retreat” şi “Download Lounge” sunt alte două spaţii noi pe care organizatorii le-au anunţat pentru ediţia din 2023, acestea fiind destinate fanilor care doresc să se bucure de concerte, dar şi să se relaxeze şi să se răsfeţe.

Preţurile pentru acces cu campare variază între 345 şi 595 de lire sterline, în funcţie de varianta de camping aleasă. Preţul pentru acces fără campare pentru cele patru zile este de 300 de lire sterline.

La origini un festival rock creat în Marea Britanie, Download s-a extins în Franţa, la Paris, din 2016, şi în Australia, la Parramatta Park din Sydney, din 2019, şi Flemington Racecourse din Melbourne, din 2018. De asemenea, Download Festival s-a desfăşurat şi în Scoţia, în 2004, Spania (2017, 2018, 2019), dar şi în Japonia (2019, 2022) şi Germania (2022).

Download Donington, cel mai popular festival britanic de rock şi metal, a fost inaugurat în 2003 ca o continuare a evenimentului anual Monsters of Rock (1980-1996). Într-o perioadă în care cuvântul “download” (“descărcare”) avea conotaţii negative din cauza pirateriei, festivalul promitea o perioadă “de aur” pentru muzică odată cu dezvoltarea tehnologică şi a streamingului – la primele ediţii, spectatorii puteau să descarce melodii ale trupelor care urcau pe scene prin intermediul unui cod prezent pe bilete.

Citeşte şi: 8 miliarde de oameni pun presiune pe Pământul nostru până la punctul în care va ceda (editorial) – Black News

Mascota oficială a festivalului, Download Dog, este prezentă pe o gamă largă de accesorii, bilete, bannere şi alte produse promoţionale.

Download Festival de la Donington a adus în faţa miilor de spectatori formaţiile KISS şi Iron Maiden – trupă prezentă, de asemenea, pe afişul ediţiei inaugurale din 2003 – dar şi alte nume mari de pe scena rock şi metal, printre care Korn, Deftones, A Day To Remember, Korn, Volbeat, Deftones, Megadeth sau Sepultura. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O fetiță de 10 luni a suferit arsuri după ce a atins cuptorul încins

O fetiță de 10 luni a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit arsuri la mână. Incidentul s-a produs ieri, 4 iunie,...

Franţa îşi menţine sprijinul militar pentru România şi îşi adaptează postura în funcţie de ameninţări

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că securitatea României are "o importanţă extrem de mare" pentru Paris şi a reafirmat angajamentul militar francez pe...

Statul vrea să garanteze salariile restante

Angajatorii ar putea fi obligați să achite o contribuție suplimentară pentru crearea unui Fond de garantare salarială, din care să fie plătite salariile restante...

Sistemul de garanție-returnare a ambalajelor va fi funcțional de la începutul anului viitor

Mecanismul de garanție-returnare a ambalajelor va deveni funcțional în Republica Moldova din ianuarie 2027. Asigurările sunt date de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.