Maria Butina, invitată să lucreze la biroul comisarului rus pentru drepturile omului

Publicat:

Rusoaica Maria Butina, tânăra eliberată la sfârşitul lui octombrie dintr-o închisoare americană şi expulzată din SUA, după ce a fost condamnată pentru ”complot” în vederea ”promovării intereselor Rusiei”, a fost invitată luni să lucreze la biroul comisarului rus pentru drepturile omului, Tatiana Moskalkova, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Vă invit să lucraţi în cadrul grupului nostru pentru apărarea compatrioţilor noştri din străinătate. Am convingerea că împreună vom putea face multe lucruri bune pentru cei ajunşi în situaţii dificile în afara ţării”, a spus Moskalkova.


Citește și : Poroşenko, citat într-o anchetă penală transmisă Parchetului General din Ucraina

Potrivit Reuters, Moskalkova a menţionat cazul lui Konstantin Iaroşenko, pilot rus închis pentru 20 de ani în SUA pentru complot în vederea introducerii de cocaină în ţară.

Ea a mai adăugat că are la cunoştinţă faptul că Butinei i s-a oferit şi un job la Duma de stat, camera inferioară a parlamentului rus, şi a îndemnat-o să-l accepte şi pe acesta.

Maria Butina, în vârstă de 31 de ani, a fost arestată în iulie 2018 şi în aprilie anul acesta a primit o condamnare de 18 luni de închisoare cu executare, după ce a fost acuzată de ”complot” în vederea ”promovării intereselor Rusiei”, fiind primul cetăţean rus a cărui vinovăţie a fost recunoscută de investigaţiile privind ingerinţa Rusiei în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA.

Citește și : Trump nu exclude să depună mărturie în Congres

În timpul vizitelor în Statele Unite, ea s-a întâlnit din 2015 cu responsabili ai National Rifle Association (NRA), cel mai mare lobby american de arme, apropiat partidului republican al preşedintelui Donald Trump. Potrivit acuzării, Maria Butina a lucrat sub conducerea lui Aleksandr Torşin, politician şi bancher apropiat preşedintelui rus Vladimir Putin, vizat de sancţiuni americane.

După arestare, ea a cooperat cu justiţia americană şi şi-a recunoscut vina de a fi acţionat ca agentă a unei ţări străine fără a fi notificat oficial guvernul american, un cap de acuzare descris de acuzare drept ‘spionaj light’, ceea ce i-a adus în final o pedeapsă mai redusă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.