StiripesurseDiasporaMarine Le Pen VISEAZĂ la o 'apropiere strategică' între NATO şi...

Marine Le Pen VISEAZĂ la o ‘apropiere strategică’ între NATO şi Rusia

Publicat:

Candidata de extremă dreapta la prezidenţialele din Franţa, Marine Le Pen, a pledat miercuri pentru o ‘apropiere strategică între NATO şi Rusia’, ‘de îndată ce războiul ruso-ucrainean va fi fost încheiat şi va fi fost reglat printr-un tratat de pace’, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Este interesul Franţei şi al Europei, dar de asemenea, cred, al Statelor Unite care nu au (…) niciun interes să vadă apărând o uniune strânsă sino-rusă’, a afirmat candidata formaţiunii Rassemblement National (RN), într-o conferinţă de presă la Paris pe tema diplomaţiei.

Citeşte şi: LOCKDOWN-ul de la Shanghai alimentează anxietatea lanțurilor globale de aprovizionare – Black News

Marine Le Pen a mai afirmat că nu doreşte nici ‘supunerea faţă de Moscova’, nici ‘alinierea în spatele administraţiei Biden’, mai ales în regiunea Asiei şi Oceaniei.

‘O repet, fără ambiguitate, (odată) aleasă preşedinte, voi părăsi comandamentul integrat (al NATO), dar nu voi renunţa la aplicarea articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord, privind securitatea colectivă, exact aşa cum a fost cazul înainte de 2009’, a adăugat ea.


Marine Le Pen propune în proiectul său prezidenţial o ‘alianţă’ cu Rusia pentru a o include ‘într-o arhitectură de securitate europeană care nu se poate confunda total cu NATO’, considerată o ‘organizaţie belicoasă’.

Marine Le Pen, care a fost primită de Vladimir Putin în timpul precedentei sale campanii prezidenţiale din 2017, este acuzată cu regularitate de adversarii săi de legături cu puterea din Rusia.

În 2014, RN a recurs la un împrumut de 9 milioane de euro din Rusia, pe care continuă să-l ramburseze, după o ‘reeşalonare’ obţinută în 2020 de la creditorii săi, o firmă rusească condusă de foşti militari, Aviazapceast.

Citeşte şi: Principalele instituţii evreieşti din Franţa cheamă la ‘un vot masiv’ pentru Macron – Black News

Partidul dă vina pe băncile franceze, care ‘au refuzat toate’ să-i acorde împrumuturi.

La 4 aprilie, Marine Le Pen a vorbit despre ‘crime de război’ în Ucraina după descoperirea cadavrelor a sute de civili în regiunea Kiev, mai ales la Bucea.

Candidata prezidenţială rămâne ostilă sancţiunilor economice împotriva Moscovei, în numele protejării puterii de cumpărare a francezilor.

La sfârşitul lui martie, ea a refuzat să-l numească pe Vladimir Putin ‘criminal de război’, pentru că ‘nu se negociază pacea insultând una din cele două părţi’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.