StiripesurseȘtirile zileiMaroc: Liderii mişcării 'Hirak', condamnaţi la 20 de ani de închisoare

Maroc: Liderii mişcării ‘Hirak’, condamnaţi la 20 de ani de închisoare

Publicat:

Liderii mişcării de protest sociale ”Hirak”, care a agitat Marocul în 2016-2017, au fost condamnaţi marţi noapte la Casablanca la pedepse de până la 20 de ani de închisoare, după un proces de nouă luni, relatează AFP.

Liderul mişcării, Nasser Zefzafi şi alţi trei colaboratori ai acestuia, Nabil Ahmjiq, Ouassim Boustati şi Samir Ighid, au fost condamnaţi la cea mai grea pedeapsă pentru ”complot vizând subminarea securităţii statului”, un cap de acuzare pentru care ei riscă pedeapsa cu moartea.

În total, 53 de persoane au compărut în acest proces. Cea mai puţin severă pedeapsă prevede un an de închisoare, detenţia preventivă, şi 5.000 de dirhami (450 euro) amenda, potrivit verdictului dat camera Curţii de Apel de la Casablanca, în absenţa acuzaţilor.

Trei dintre acestea, Mohamed Haki, Zakaria Adehchour şi Mahmoud Bouhenoud au fost condamnaţi la 15 ani de închisoare, şapte la 10 ani de închisoare, de asemenea, pentru ”complot în vederea subminării securităţii statului”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.