X

Mașini de lux și proprietăți de miliarde au fost sechestrate de ARBI

Mașini de lux și proprietăți de miliarde au fost sechestrate de ARBI

Pe parcursul anului curent, ARBI a dispus aplicarea sechestrului pe bunuri de 1,8 miliarde de lei, inclusiv pe zeci de mașini de lux și proprietăți din străinătate, precizează responsabilii din cadrul instituției.

În primele 11 luni ale anului curent, Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a dispus aplicarea sechestrului pe bunuri și mijloace bănești în sumă de peste 1,8 miliarde de lei, dintre care peste 1,4 miliarde de lei constituie sechestrele aplicate pe proprietăți din Spania și Franța în dosarul fraudei bancare. De asemenea, Agenția menționează sechestre pe cryptovalută, valoarea actuală fiind de aproximativ 200 de mii de dolari, indisponibilizarea fiind dispusă în cadrul unui dosar de contrabandă cu anabolizante.

Citește și: Cine l-a ‘îmbrobodit’ pe Bolea care așteaptă ‘prohodul’ PAS-PSRM?

În anul 2023, ARBI a aplicat sechestru pe 80 de autoturisme, inclusiv de lux. Printre acestea sunt modele precum: Ferrari, Porsche Panamera, Mercedes, BMW, Range Rover. Cea mai scumpă mașină sechestrată, de model Land Rover Range Rover, a fost evaluată la prețul de 2 690 488 de lei. La capitolul preluare în administrare și plasarea pe conturile trezoreriale bugetare, ARBI raportează 300 de milioane de lei.

Agenția mai anunță pentru perioada de raport efectuarea investigațiilor financiare- paralele în privința a 178 de subiecți, inclusiv în privința unui fost președinte de țară, un fost prim-ministru, judecători, deputați, angajați ai organelor de drept și altor instituții publice.

Tags: ARBImasini de luxproprietatisechestru
Categorii: SocialȘtirile zilei