StiripesurseȘtirile zileiMausoleul lui Lenin va fi redeschis publicului

Mausoleul lui Lenin va fi redeschis publicului

Publicat:

Mausoleul fondatorului statului sovietic, Vladimir Lenin, care a fost închis la jumătatea lunii martie în contextul pandemiei de coronavirus, se va redeschide publicului la 1 iulie, au informat autorităţile ruse citate de EFE, potrivit agerpres.

“Începând de la 1 iulie 2020 va fi reluat accesul vizitatorilor la mausoleul lui Lenin şi în necropola alăturată zidului Kremlinului”, notează Serviciului federal rus însărcinat cu protecţia şi paza înalţilor demnitari (FSO) şi clădirilor precum Kremlin sau Piaţa Roşie.

Citește și: Boris Johnson va anunța un vast plan de relansare economică în UK

Într-un comunicat, FSO subliniază că în cadrul vizitelor la mausoleu unde se odihneşte mumia lui Lenin şi la necropola alăturată Kremlinului trebuie respectate toate recomandările autorităţilor sanitare.

Vizitatorii, cărora le va fi măsurată temperatura odată cu accesul în Piaţa Roşie, vor trebuie să poarte măşti şi mănuşi şi să păstreze distanţarea fizică.


FSO a precizat că în perioada în care mausoleul a fost închis publicului au fost efectuate “lucrări profilactice de rutină”.

În mod obişnuit, mausoleul din Piaţa Roşie poate fi vizitat marţi, miercuri, joi şi sâmbăta între orele 10:00 şi 13:00.

Citește și: Andrzej Duda câștigă primul tur al alegerilor din Polonia și intră în FINALĂ cu primarul Varșoviei

La fiecare doi ani, specialişti ai Centrului de Biotehnologie din subordinea Institutului Plantelor Aromatice şi Medicinale al Academiei de Ştiinţe din Rusia realizează o serie de proceduri biochimice pentru a prezerva mumia lui Lenin.

Oamenii de ştiinţă ruşi asigură că datorită noilor tehnologii corpul îmbălsămat al lui Lenin, care a murit la 21 ianuarie 1924, poate fi conservat practic pe timp nelimitat.

În 2013, mausoleul a fost supus unei profunde reconstrucţii pentru a corecta o înclinare survenită la bază.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.