
afp
Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, i-a spus preşedintelui american Donald Trump că ziaristul Jamal Khashoggi era un “islamist periculos”, la câteva zile după dispariţia acestuia, relatează vineri EFE preluând presa americană, transmite şi agerpres.
Potrivit unor surse informate citate joi de Washington Post, convorbirea respectivă dintre liderul american şi cel saudit a avut loc după dispariţia jurnalistului disident, la 2 octombrie, şi înainte ca Arabia Saudită să recunoască asasinatul, la 20 octombrie, iar la ea au mai luat parte şi principalul consilier pentru securitate naţională al SUA, John Bolton, precum şi ginerele lui Trump Jared Kushner.
Citeşte şi: Ordin de la Trump: Orice piatră aruncată va fi considerată o armă letală. Armata ve deschide focul! – VIDEO
Prinţul Salman le-a explicat interlocutorilor săi că Jamal Khashoggi făcea parte din Frăţia musulmană şi le-a cerut lui Kushner şi Bolton ca Washingtonul să-şi menţină alianţa cu Riadul.
Un funcţionar saudit a dezminţit pentru Washington Post că prinţul moştenitor ar fi făcut aceste comentarii. La rândul ei, familia ziaristului a respins într-un comunicat afirmaţia că acesta era membru al Frăţiei musulmane.
Citeşte şi: Simbolul crizei umanitare din Yemen a murit în spital. Avea doar 7 ani!