StiripesurseSintezeMBS l-a pârât pe Jamal Khashoggi lui Trump: Era un 'islamist...

MBS l-a pârât pe Jamal Khashoggi lui Trump: Era un ‘islamist periculos’!

Publicat:

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, i-a spus preşedintelui american Donald Trump că ziaristul Jamal Khashoggi era un “islamist periculos”, la câteva zile după dispariţia acestuia, relatează vineri EFE preluând presa americană, transmite şi agerpres.

Potrivit unor surse informate citate joi de Washington Post, convorbirea respectivă dintre liderul american şi cel saudit a avut loc după dispariţia jurnalistului disident, la 2 octombrie, şi înainte ca Arabia Saudită să recunoască asasinatul, la 20 octombrie, iar la ea au mai luat parte şi principalul consilier pentru securitate naţională al SUA, John Bolton, precum şi ginerele lui Trump Jared Kushner.

Citeşte şi: Ordin de la Trump: Orice piatră aruncată va fi considerată o armă letală. Armata ve deschide focul! – VIDEO

Prinţul Salman le-a explicat interlocutorilor săi că Jamal Khashoggi făcea parte din Frăţia musulmană şi le-a cerut lui Kushner şi Bolton ca Washingtonul să-şi menţină alianţa cu Riadul.

Un funcţionar saudit a dezminţit pentru Washington Post că prinţul moştenitor ar fi făcut aceste comentarii. La rândul ei, familia ziaristului a respins într-un comunicat afirmaţia că acesta era membru al Frăţiei musulmane.


Citeşte şi: Simbolul crizei umanitare din Yemen a murit în spital. Avea doar 7 ani!

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.