StiripesurseSocialMEC reacţionează la cele petrecute într-o grădiniţă din Anenii Noi

MEC reacţionează la cele petrecute într-o grădiniţă din Anenii Noi

Publicat:

Ministerul Educației și Cercetării condamnă orice act de violență îndreptat asupra copiilor, dar și a cadrelor didactice și angajaților, în instituțiile de învățământ. Reacția vine în contextul cazului de agresiune de la grădinița din comuna Țânțăreni, raionul Anenii Noi, în urma căruia educatoarea și asistenta ei au fost concediate.

„Cazul a fost înregistrat pe data de 16 aprilie 2025. Direcția generală educație Anenii Noi s-a autosesizat și, în comun cu administrația grădiniței, a decis asupra măsurilor ulterioare. În baza unui ordin emis de directoarea grădiniței, angajata instituției care a comis actul de violență a fost concediată”, menționează Ministerul Educației, transmite ipn.md.

Vezi şi: VIDEO Apar noi detalii despre percheziţiile CNA! Am aflat cine este directoarea săltată de mascaţi – Stiripesurse.md

Totodată, cazul este examinat de către Inspectoratul de Poliție Anenii Noi și Procuratura Anenii Noi, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea măsurilor legale ce se impun.

Educatoarea unei grădinițe dintr-un sat din raionul Anenii Noi și asistenta sa au fost eliberate din funcție după ce s-a aflat că cel puțin un copil a fost agresat.


Cazul a fost comunicat de un părinte care a făcut rost de imaginile de pe camerele de supraveghere. Acestea surprind momentul agresiunii, când copilul este dus și lăsat de unul singur într-o încăpere întunecată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.