StiripesurseDiasporaMedia ruse relatează despre o nouă serie de explozii în Crimeea...

Media ruse relatează despre o nouă serie de explozii în Crimeea pe teritoriul bazei aeriene din localitatea Gvardeiskoie

Publicat:

O nouă serie de explozii au fost raportate marţi de ziarul rusesc Kommersant în Crimeea, pe teritoriul bazei aeriene din localitatea Gvardeiskoie, districtul Simferopol, unde se afla capitala cu acelaşi nume a peninsulei anexate de Rusia, potrivit agerpres.  

Deasupra aeroportului militar de la această bază se ridicau marţi dimineaţă coloane de fum negru, potrivit martorilor, a relatat publicaţia independentă Meduza.io.

Citește și : Armata rusă NU are nevoie să folosească arme nucleare în Ucraina

Kommersant, citând o sursă sub rezerva anonimatului, a comunicat că armata şi forţele de ordine ruse verifică versiunea referitoare la un posibil atac cu dronă asupra unui depozit de muniţii. Responsabilii ruşi nu au făcut vreun comentariu cu privire la incidentul de la baza de lângă Simferopol, notează Meduza.io.

Canalul Telegram “Informaţii-Crimeea” a relatat, cu referire la localnici din Gvardeiskoie, că “de dimineaţă dinspre baza militară s-au auzit mai multe bubuituri”, iar în prezent “situaţia din sat este calmă”.


Oleg Kriucikov, consilierul guvernatorului prorus al Crimeii, a îndemnat presa pe canalul său Telegram “să aştepte informaţii oficiale despre (incidentul) din Gvardeiskoie de la Ministerul rus al Apărării”, cerându-le ziariştilor să nu răspândească zvonuri.

Pe aerodromul militar din Gvardeiskoie staţionează din 2014 un regiment combinat de aviaţie al Ministerului rus al Apărării.

Acesta ar fi al doilea incident după cel din localitatea Maiskoie, districtul Djankoi (din Crimeea), unde în cursul dimineţii de marţi au avut loc explozii la un depozit de muniţii. Ministerul Apărării de la Moscova a calificat acest incident drept un act de sabotaj. În plus, un incendiu a fost raportat de media ruse la un transformator electric din Djankoi.

Ulterior, liderul tătarilor din Crimeea, Refat Ciubarov, a declarat că, de fapt, incendiul s-a produs la unitatea militară rusă din Azovsk, districtul Djankoi (Crimeea), conform agenţiei de presă ucrainene Unian.

La baza aeriană din satul Gvardeiskoie, pe teritoriul căreia, potrivit presei ruse, s-au auzit marţi explozii, ruşii aveau zeci de avioane militare – bombardiere Su-24 şi avioane de atac Su-25, indică pe Twitter jurnalistul site-ului de investigaţii Bellingcat, Christo Grozev, citat de Unian.

Citește și : Recesiunea globală SCADE preţul petrolului

Potrivit lui Grozev, la baza aeriană din Gvardeiskoie staţionau 12 avioane SU-24M şi 12 SU-25SM, care făceau parte din componenta aeriană a Flotei Rusiei din Marea Neagră.

The New York Times, citând un înalt responsabil ucrainean, a cărui identitate nu o dezvăluie, scrie că în exploziile din Djankoi ar fi implicată o unitate de forţe speciale ucrainene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.