StiripesurseȘtirile zileiMedicamentele de uz veterinar vor fi înregistrate printr-o procedură simplificată

Medicamentele de uz veterinar vor fi înregistrate printr-o procedură simplificată

Publicat:

Medicamentele de uz veterinar vor fi înregistrate printr-o procedură simplificată

Parlamentul a adoptat proiectul de lege care prevede simplificarea procedurii de înregistrare a medicamentelor de uz veterinar, autorizate de Agenția Europeană pentru Medicamente.

Citește și: Mare gălăgie în Parlament! PAS a solicitat o pauză

Potrivit documentului, pentru eliberarea certificatului de înregistrare a medicamentului de uz veterinar solicitantul va depune o cerere la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Cererea va fi însoțită de caracteristicile medicamentului, un model de etichetă și prospectul în limba română. Perioada de valabilitate care se va acorda pentru certificatul de înregistrare a medicamentului va fi corespunzătoare perioadei autorizate de către Agenția Europeană pentru Medicamente.

Totodată, procedura de eliberare a certificatului de înregistrare pentru un medicament se va realiza în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii cererii.

De menționat că, în perioada stării de urgență, a fost permis importul medicamentelor de uz veterinar neînregistrate în Republica Moldova, dar înregistrate centralizat de Agenția Europeană pentru Medicamente, prevedere care a fost abrogată odată cu încheierea stării de urgență.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.