StiripesurseDiasporaMedvedev avertizează NATO să nu furnizeze Ucrainei sisteme Patriot

Medvedev avertizează NATO să nu furnizeze Ucrainei sisteme Patriot

Publicat:

Fostul preşedinte şi prim-ministru rus Dmitri Medvedev a avertizat, marţi, Alianţa Nord-Atlantică să nu furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot şi să nu trimită personal, acuzând NATO că este o “entitate criminală” pentru că oferă armament “regimurilor extremiste”, conform agenţiei Reuters , informează mediafax.

“Dacă, aşa cum a sugerat secretarul general NATO Jens Stoltenberg, Alianţa le va oferi fanaticilor ucraineni sisteme Patriot şi personal NATO, vor deveni imediat o ţintă legitimă a forţelor noastre armate”, a declarat Dmitri Medvedev, preşedintele Consiliului prezidenţial pentru Siguranţă Naţională de la Moscova, citat de agenţia Reuters.

Citește și : Războiul din Ucraina a sporit ameninţarea utilizării armelor chimice, declară şeful OIAC

Nu este clar la cine se referă oficialul rus că va deveni ţintă, la sistemele Patriot, la forţele ucrainene sau la personalul NATO.

“Lumea civilizată nu are nevoie de această origanizaţie. Trebuie să prezinte scuze omenirii şi să fie dizolvată la entitate criminală”, a acuzat Medvedev, potrivit Reuters.


Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a cerut marţi, la reuniunea NATO de la Bucureşti, generatoare de electricitate şi sisteme antibalistice Patriot, conform cotidianului Le Monde, dar nu este clar dacă Alianţa va da curs solicitării.

Citește și : Oraşul Nikolaev a rămas din nou fără apă potabilă în urma unui atac rusesc (primar)

Miniştrii de Externe din statele NATO au condamnat “atacurile persistente şi nechibzuite” ale Rusiei asupra infrastructurii civile din Ucraina şi au anunţat noi angajamente pentru Kiev.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.