StiripesurseDiasporaMedvedev: Dacă Ucraina nu acceptă actualele condiţii, Rusia va accepta doar...

Medvedev: Dacă Ucraina nu acceptă actualele condiţii, Rusia va accepta doar predarea necondiţionată a regimului de la Kiev

Publicat:

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat luni că, în cazul în care Kievul nu acceptă condiţiile actuale pentru începerea negocierilor, Rusia va accepta doar predarea necondiţionată a regimului de la Kiev, informează dpa, potrivit agerpres

“Actualele ‘ultimatumuri’ sunt joacă de copii comparativ cu cererile care vor fi în viitor…: predarea totală a regimului de la Kiev, în condiţiile formulate de Rusia”, a scris Medvedev pe contul său de pe Telegram.

Citește și : Ucraina spune că războiul cu Rusia a intrat în a treia etapă

Aceste noi ameninţări par să fie o reacţie la declaraţiile făcute de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat duminică postului CNN. În interviu, Zelenski a spus că la ora actuală nu este interesat în negocieri cu Rusia, pentru că nu vede ca Moscova să fie deschisă unor discuţii constructive.

Zelenski a calificat condiţiile ruse pentru demararea negocierilor drept unele “canibale”, în condiţiile în care ele presupun ca Ucraina să fie “mâncată bucată cu bucată”.


În loc de aceasta, obiectivul Ucrainei este de a recuceri zonele ocupate de Rusia, a spus Zelenski.

Dmitri Medvedev, care era odată considerat un lider ce ar putea face Rusia mai liberală, este în prezent unul dintre cei mai fermi susţinători ai invaziei ruse asupra Ucrainei. Vara aceasta, el a ameninţat Ucraina cu “Ziua Judecăţii de Apoi”, dacă aceasta va încerca să recucerească Peninsula Crimeea.

Refuzul Ucrainei şi al puterilor occidentale de a recunoaşte controlul Moscovei asupra Peninsulei Crimeea reprezintă o “ameninţare sistemică’ pentru Rusia, iar orice atac extern asupra regiunii va provoca un răspuns de tip “Judecata de Apoi’, a declarat în luna iulie Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului rus de Securitate.

Citește și : Regele Charles al III-lea: ‘Regina Elizabeth a fost un model. A arătat un exemplu de altruism pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al vostru, sunt hotărât să-l urmez cu credinţă’ (VIDEO)

Condiţiile Rusiei pentru începerea negocierilor includ cedarea provinciilor Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, recunoaşterea Peninsulei Crimeea drept teritoriu rusesc, demilitarizarea Ucrainei şi refuzul Ucrainei de a adera la NATO.

Între timp, Ucraina cere restituirea tuturor regiunilor ocupate de Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Încă o dronă a fost doborâtă pe teritoriul României, în zona Sulina-Chilia. Este a treia în mai puțin de 48 de ore

O a treia dronă a fost doborâtă duminică în zona Sulina-Chilia, a anunțat președintele Nicuşor Dan. ”O nouă dronă a fost doborâtă în această...

Putin, îndemnat de un șef de stat să pună capăt războiului din Ucraina: ‘Toate astea trebuie să se oprească’

Preşedintele kazah Qasym-Jomart Toqaev i-a spus sâmbătă omologului său rus Vladimir Putin că trebuie ca luptele în Ucraina să fie ”oprite” ţi a îndemnat...

Rușii reacționează pe rețelele sociale după atacul Ucrainei asupra unui depozit din Sankt Petersburg

Un atac cu drone ucrainene a lovit vineri un depozit din Sankt Petersburg, provocând un incendiu de proporţii, potrivit autorităţilor locale şi relatărilor din...

Ministrul italian al Apărării i-a oferit lui Fedorov un post de consilier: A rescris complet regulile jocului pe câmpul de luptă

Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a declarat că i-a oferit lui Mihailo Fedorov, demis recent din funcția de ministru al Apărării al Ucrainei,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.