StiripesurseDiasporaMelania Trump deranjată de o campanie publicitară a unei şcoli de...

Melania Trump deranjată de o campanie publicitară a unei şcoli de limba engleză din Croaţia care îi folosea imaginea

Publicat:

Prima Doamnă a Statelor Unite Melania Trump a oprit campania publicitară a unei şcoli de limba engleză din Croaţia care folosea o imagine a sa însoţită de un text pe care se pare că nu l-a apreciat, potrivit avocatei sale locale, relatează AFP.

Cu scopul de a atrage din nou elevi, acest institut a plasat vinerea trecută cinci panouri publicitare la Zagreb, în care apare un portret al Melaniei Trump şi textul ”imaginaţi-vă până unde puteţi ajunge cu un pic de engleză”.

Aceste panouri au fost retrase încă de marţi, în urma intervenţiei avocatei slovene Natasa Pirc Musar, care reprezintă interesele Primei Doamne americane şi care a contactat şcoala pentru a-şi exprima nemulţumirea.

Instituţia ”a încălcat grosolan legea croată (…), odată ce a folosit în mod ilegal numele şi persoana doamnei Trump în scopuri comerciale”, a declarat Natasa Pirc Musar, citată într-un comunicat.

Folosirea unor portrete ale Melaniei Trump poate să aibă loc numai ”cu permisiunea şi consimţământul său, indiferent de natura produsului” care face obiectul publicităţii, a adăugat Pirc Lusar.


”Suntem satisfăcuţi să vedem că ei (reprezentanţii şcolii) au realizat că au comis o mare eroare”, a adăugat ea.

La rândul său, şcoala şi-a cerut scuze că a provocat o reacţie negativă, deoarece ideea era, din contră, să transmită ”un mesaj pozitiv”.

”Avocatul care o reprezintă pe doamna Trump ne-a contactat şi a cerut ca panourile să fie ridicate”, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei şi totodată autorul panoului, Ivis Buric.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sensul giratoriu de la Ciorescu intră în etapa finală a lucrărilor

Lucrările de modernizare a intersecției drumurilor naționale M1 și R4, din apropierea localităților Cricova, Ciorescu și Goianul Nou, au fost realizate în proporție de...

Pericol sporit de incendii în Grecia. Autoritățile elene au emis avertismente

Cetățenii Republicii Moldova care se află sau intenționează să călătorească în Grecia sunt îndemnați să manifeste prudență, în contextul avertismentelor emise de autoritățile elene...

Pescuit ilegal pe Nistru: mai multe persoane au fost amendate

Mai multe persoane au fost amendate după ce au fost prinse pescuind noaptea în râul Nistru și capturând pești sub dimensiunea minimă admisă de...

VIDEO Accident în lanț pe o stradă din centrul Chişinăului

Un accident rutier cu implicarea a trei automobile s-a produs astăzi pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, municipiul Chișinău. Mai multe imagini de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.