O membră a grupului Pussy Riot, Maria Aliohina, a fost arestată la Moscova

Publicat:

O membră a grupului contestatar rus Pussy Riot, Maria Aliohina, a fost arestată miercuri la Moscova, după ce a arborat o pancartă în faţa sediului Serviciului Federal de Securitate (FSB), pentru a marca 100 de ani de la înfiinţarea predecesorului acestuia, poliţia politică sovietică CEKA, informează AFP.

Maria Aliohina, în vârstă de 29 de ani, a fost arestată după ce a desfăşurat o pânză albă pe care era scris cu litere roşii “Aniversare fericită, călăilor”, în faţa intrării în clădirea FSB, în Piaţa Lubianka, din centrul Moscovei, potrivit agerpres .


Maria Aliohina a fost acuzată de “participare la o manifestaţie neautorizată” de autorităţi, a anunţat chiar ea de la postul de poliţie pentru agenţia de presă Interfax. Tânăra urmează să compară joi în faţa unui judecător şi riscă până la 15 zile de detenţie.

Citește și : Donald Trump intenţionează să viziteze Marea Britanie în februarie

O altă militantă, Olga Borisova, a reuşit să scape de poliţişti, în timp ce doi fotografi ce le însoţeau pe tinere au fost arestaţi, a anunţat Borisova pe site-ul MediaZona, fondat de Pussy Riot.

Rusia celebrează în fiecare an la 20 decembrie “Ziua membrilor forţelor de securitate”. Această dată marchează în acest an un secol de la înfiinţarea CEKA (Comisia Extraordinară de Combatere a Contrarevoluţiei), cunoscută pentru execuţiile sale în masă în timpul războiului civil rus. Succesoarele CEKA, cunoscute sub numele de NKVD şi KGB, au pus în aplicare teroarea stalinistă şi represaliile împotriva disidenţilor.

Condamnată în august 2012, alături de alte două tinere, la doi ani de detenţie pentru că a cântat o rugăciune “anti-Putin” într-o catedrală din Moscova, Maria Aliohina a fost graţiată în decembrie 2013 de preşedintele rus.

La Sankt-Petersburg (nord-vest), câţiva militanţi au afişat pancarte în faţa filialei locale a FSB, denunţând în special epurările staliniste cu ocazia centenarului CEKA.

Într-un interviu publicat miercuri de Rossiiskaia Gazeta, directorul FSB, Aleksandr Bortnikov, a justificat aceste epurări prin “excesul de zel” al membrilor serviciilor de securitate de atunci.

Potrivit lui Bortnikov, care citează un document declasificat ce datează din 1954, în perioada 1921-1953 au fost executate 642.980 de persoane, cifră sub milioanele de morţi evocate de istoricii ruşi pentru perioada stalinistă.

“Istoria noastră este istoria noastră, ea constituie patrimoniul nostru şi tot ce este bun sau rău constituie moştenirea noastră cu care trebuie să trăim. Oricare este ea, trebuie să fim mândri de istoria noastră”, a spus, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.