StiripesurseȘtirile zileiMembrii unei echipe medicale a talibanilor, uciși într-un atac din Afganistan

Membrii unei echipe medicale a talibanilor, uciși într-un atac din Afganistan

Publicat:

Cinci persoane au murit în urma unui atac asupra unui vehicul al talibanilor care transporta o echipă medicală, potrivit Reuters, informează mediafax.

Un atac asupra unui vehicul în vestul Afganistanului a ucis joi cinci membri ai personalului medical angajat de forțele de securitate talibane, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

Citește și: Kremlinul acuză Ucraina că a primit ORDIN de la americani să se retragă de la negocieri

„În această dimineață, bărbați înarmați necunoscuți au atacat un … vehicul care transporta personal medical din Corpul 207 al armatei Al-Farooq”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Enayatullah Khowrazmi, referindu-se la o unitate militară talibană cu sediul în provincia vestică Herat.

De asemenea, mai mulți angajați au fost răniți în atac, a adăugat purtătorul de cuvânt.


De la preluarea controlului asupra țării în 2021, talibanii spun că s-au concentrat pe restabilirea securității în această națiune devastată de război. Cu toate acestea, în ultimele luni au avut loc o serie de atacuri, iar Organizația Națiunilor Unite a constatat că securitatea se deteriorează.

În orașul Herat, situat în vestul țării, o explozie de mari proporții a avut loc în septembrie în apropierea unei moschei, ucigând 18 persoane, inclusiv un cleric pro-taliban, iar în iulie, un atac asupra unui vehicul al Corpului Al-Farooq 207 a ucis doi membri ai forțelor de securitate.

Citește și: Guvernul german spune că ambele conducte ale Nord Stream 2 au fost afectate de explozii

Mai multe atacuri au avut loc și la Kabul, inclusiv o explozie în această lună care a lovit o moschee din apropierea complexului puternic fortificat al Ministerului de Interne, ucigând patru persoane și rănind 25.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Lituania are un nou prim-ministru

Liderul Partidului Social Democrat din Lituania a devenit prim-ministru marți, în cadrul unei remanieri a coaliției ca urmare a plecării unui partid populist din...

Comunicarea parcursului european și dialogul cu cetățenii, priorități ale Strategiei de comunicare a Parlamentului pentru perioada 2026–2029

Biroul permanent a aprobat Strategia de comunicare a Parlamentului pentru perioada 2026–2029, care va ghida activitatea de comunicare instituțională a legislativului în următorii patru...

Bunuri de zeci de mii de lei nedeclarate, depistate în cadrul controalelor vamale în prima și a doua linie

Mai multe loturi de bunuri de zeci de mii de lei nedeclarate au fost depistate în cadrul controalelor vamale în prima și a doua...

Scade numărul moldovenilor care citesc

Cititul devine o activitate tot mai rară în Republica Moldova. Potrivit unui studiu al Biroului Național de Statistică, doar 8,8% dintre persoanele cu vârsta...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.