Merkel cere respectarea restricţiilor în toate landurile germane

Publicat:

Cancelarul federal german Angela Merkel a rechemat duminică cu fermitate landurile la ordine, cerându-le să aplice restricţiile pentru a contracara cel de-al treilea val al pandemiei de coronavirus, în condiţiile în care mai multe landuri au anunţat proiecte de relaxare a acestor restricţii, informează AFP, potrivit agerpres.

“Trebuie acum să punem în aplicare cu multă seriozitate măsurile potrivite. Însă, unele landuri fac acest lucru, dar altele nu-l mai fac”, şi-a exprimat nemulţumirea Angela Merkel în timpul unui interviu televizat, în care le-a reproşat celor recalcitranţi că încalcă angajamente asumate între guvernul federal şi landuri.


Citeşte şi: Olandezii s-au supărat pe presă şi i-au atacat pe jurnaliştii care relatau despre înghesuiala din biserici

Angela Merkel a ameninţat cu o intervenţie mai constrângătoare din partea statului federal, dacă regulile nu vor fi aplicate în mod ferm, chiar dacă gestionarea sanitară ţine de landuri, iar restricţiile au fost până acum decise în urma unor lungi negocieri între cancelarul federal şi liderii la landuri.

“Nu voi sta două săptămâni fără să fac nimic”, a avertizat Merkel, în timp ce Germania a intrat în al treilea val al pandemiei. “Acesta este jurământul meu, este datoria mea”, a adăugat ea.

Printre măsurile pe care ea le consideră potrivite, Angela Merkel a invocat instaurarea unor interdicţii de circulaţie care ar putea fi “un mijloc foarte eficient”, potrivit ei, de luptă împotriva virusului. Niciodată aplicată la scară naţională de la începutul pandemiei, o astfel de restricţie este extrem de controversată în Germania.

Cea mai recentă reuniune între guvernul federal şi landuri, organizată lunea trecută asupra măsurilor de luat, s-a soldat cu un fiasco: un cvasi-lockdown a fost anunţat pentru cinci zile în timpul sărbătorilor de Paşti, înainte ca Angela Merkel să facă un pas înapoi în faţa criticilor.

În paralel, mai multe landuri sau colectivităţi au anunţat sau lansat planuri de relaxare progresivă a restricţiilor, în timp ce rata de incidenţă, în creştere constantă în ultimele săptămâni, depăşeşte valoarea de 100 în majoritatea zonelor ţării. Această evoluţie ar trebui să declanşeze automat o “frână de urgenţă” şi să anuleze toate măsurile de relaxare.

Citeşte şi: Cazurile de COVID au scăzut după ce Texasul a redeschis complet afacerile şi a renunţat la mască

Cancelarul federal a criticat în special anunţul Saarlandului, unul dintre cele mai mici landuri regionale, care a decis să pună capăt principalelor restricţii anti-COVID-19 chiar din prima luni după Paşti, cu condiţia prezentării de teste negative pentru coronavirus. Astfel, începând din 6 aprilie, sălile de cinema, teatrele, sălile de concert, terasele cafenelelor şi restaurantelor, precum şi cluburile sportive ar urma să se redeschidă.

Nemulţumirea sporeşte împotriva guvernului condus de Angela Merkel, în condiţiile în care campania de vaccinare în Germania se confruntă cu probleme. Afectat şi de scandaluri în care sunt implicaţi unii deputaţi ai săi, partidul conservator al Angelei Merkel nu mai este deloc sigur că va câştiga alegerile legislative din 26 septembrie, notează France Presse.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Orbán: Trump are planuri ‘detaliate și bine fundamentate’ pentru pace între Rusia și Ucraina

Orbán: Trump are planuri 'detaliate și bine fundamentate' pentru pace între Rusia și Ucraina Viktor Orbán a susținut că Donald Trump are planuri „detaliate și...

Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în străinătate de la începerea războiului în Ucraina

Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în străinătate de la începerea războiului în Ucraina Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în...

Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o ‘ordine internaţională dominată de SUA’

Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o 'ordine internaţională dominată de SUA' Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat din...

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene Regiunea rusă Belgorod va restricţiona, începând din 23 iulie, accesul în 14...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.