Merkel dorește prelungirea lockdown-ului parţial din Germania până cel puţin pe 1 martie

Publicat:

Cancelarul Angela Merkel a pledat marţi pentru prelungirea până cel puţin pe 1 martie a lockdown-ului parţial în vigoare în Germania în contextul pandemiei de COVID-19, au declarat pentru AFP surse apropiate partidului său, potrivit agerpres.

În cadrul unei reuniuni a grupului parlamentar al formaţiunii sale Uniunea Creştin-Democrată (CDU), ea a avertizat împotriva unei relaxări prea timpurii a restricţiilor, care ar atrage riscul “ca numărul de infecţii să crească din nou foarte rapid”, potrivit acestor surse.


Citește și : SE ÎNCHIDE primul post de radio independent din Ungaria

O decizie urmează să fie luată miercuri cu prilejul unei întâlniri cu liderii landurilor.

Închiderea şcolilor, magazinelor, restaurantelor, locurilor de cultură şi de petrecere a timpului liber este în vigoare de la jumătatea lui decembrie şi chiar de la începutul lui noiembrie în unele zone. Aceste restricţii au permis scăderea curbei infectărilor în aceste ultime săptămâni, dar provoacă descurajare în rândul populaţiei şi nerăbdare în mediul economic.

“Nu avem nimic de câştigat dintr-o ieşire prematură din izolare”, a spus Merkel la această reuniune a deputaţilor conservatori, potrivit surselor citate de AFP. Restricţiile sunt programate în acest stadiu să dureze până la 14 februarie.

Citește și : Ţara cu cele mai multe execuţii din lume CONDAMNĂ la MOARTE încă cinci persoane

Cancelarul german nu a exclus o redeschidere progresivă a anumitor sectoare începând de la 1 martie, prioritate urmând să aibă unităţile şcolare şi grădiniţele, magazinele şi saloanele de coafură, potrivit aceloraşi surse.

În condiţiile în care primul val de COVID-19 din primăvara lui 2020 a relansat-o politic pe Angela Merkel datorită impactului mai scăzut al epidemiei în Germania decât în ţările vecine, noul val din iarnă a lovit ţara mult mai puternic şi a alimentat criticile privind modul în care guvernul a gestionat pandemia cu câteva luni înainte de alegerile legislative

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.