StiripesurseSocialVindea droguri pe Telegram

Vindea droguri pe Telegram

Publicat:

Vindea droguri pe Telegram

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu cei de urmărire penală a Inspectoratului de poliție Ciocana,  sub conducerea procurorilor  Procuraturii mun.Chișinău-Oficiul Ciocana, au deconspirat activitatea infracțională a unui bărbat de 31 de ani, suspectat de realizarea substanțelor narcotice prin intermediul aplicației Telegram.

În urma măsurilor speciale de investigație şi a acţiunilor de urmărire penală, oamenii legii au stabilit că suspectul procura  droguri de diferite tipuri, prin intermediul aplicaţiei „Telegram”,   iar altele de către consumatorii finali şi diferiţi intermediari prin metoda tranzacţiilor prin rețelele de plăţi electronice. Apoi banii erau transferaţi pe alte conturi curente înregistrate în băncile comerciale din Republica Moldova pe numele persoanelor interpuse.

Citeşte şi: Alertă aeriană la Kiev: Ruşii au atacat cu drone timp de peste cinci ore – Stiripesurse.md

În cadrul efectuării percheziției la domiciliul suspectului din municipiul  Chișinău au fost depistate și ridicate 1100 grame de hașiș, 500 grame de PVP (sare), 300 de grame de marijuana, mefedronă și  telefoane mobile.

Vindea droguri pe Telegram

Valoarea totală a drogurilor ridicate, pe piața neagră ar valora 700.000 de lei.


Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare persona culpabilă de asemenea infracțiune riscă  închisoare de la 7 la 15 ani.

În continuare se întreprind acțiuni în vederea stabilirii și altor persoane implicate în acest caz.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.