StiripesurseȘtirile zileiMesaj de speranţă transmis americanilor de preşedintele Biden în discursul privind...

Mesaj de speranţă transmis americanilor de preşedintele Biden în discursul privind ‘Starea Uniunii’

Publicat:

Statele Unite sunt “într-o poziţie mai bună decât orice ţară din lume” pentru a-şi relansa economia în pofida efectelor războiului din Ucraina şi a pandemiei de COVID-19, a asigurat preşedintele Joe Biden marţi la începutul discursului său despre “Starea Uniunii”, transmite miercuri AFP, potrivit agerpres.

Revenirea “Made in America” şi a “locurilor de muncă bine plătite”: Biden, care intenţionează să candideze din nou în 2024, a încercat în faţa Congresului să transmită un mesaj de speranţă şi prosperitate economică unei Americi sumbre. Rară demonstraţie de unitate într-o America extrem de divizată, intrarea sa în hemiciclu a fost, cu câteva excepţii, întâmpinată de ovaţii în picioare. Biden a încercat, de asemenea, să abordeze subiecte susceptibile de a-i mobiliza pe americani, care, potrivit sondajelor, nu-l vor pe el sau pe Donald Trump pentru a doua oară preşedinte în 2024.

În acest discurs tradiţional de politică generală, Joe Biden a promis că va lucra pentru cei “uitaţi” de creşterea economică.”De zeci de ani, clasa de mijloc a fost zdrobită”, s-a plâns el. “Locurile de muncă bine plătite mergeau în străinătate, fabricile se închideau”, a spus el.”Am venit să fac cu adevărat o diferenţă, să mă asigur că economia funcţionează pentru toată lumea, astfel încât toată lumea să fie mândră de ceea ce face”, a spus el.

Citeşte şi: Moscova cere ambasadei americane să NU se amestece în afacerile interne ale Rusiei – Black News


16173878

Foto: (c) Jacquelyn Martin/EPA


Joe Biden şi-a menţionat proiectele de lege menite să aducă acele locuri de muncă înapoi în America şi a asigurat că, în pofida inflaţiei îngrijorătoare, ţara se află “într-o poziţie mai bună” economic decât restul lumii. Preşedintele democrat a susţinut că poate “termina treaba”, concretizând promisiunile care l-au adus la Casa Albă: să vindece “sufletul” Americii şi “să unească ţara”.

Citeşte şi:  Avocaţii lui Trump îi cer acestuia să nu dea declaraţii în faţa procurorului special

Totodată, preşedintele Biden a spus că America trebuie să “facă faţă” crizei climatice, numind-o “o ameninţare existenţială”.”Avem obligaţia, nu faţă de noi înşine, ci faţă de copiii şi nepoţii noştri, de a îndeplini acest lucru şi sunt mândru să văd că America în sfârşit face faţă provocării”.

Preşedintele a asigurat că democraţia americană, deşi afectată, aşa cum a demonstrat asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021 de către susţinătorii lui Donald Trump, “s-a conservat şi este inviolabilă”.

Citeşte şi: Incendiu de proporţii în portul Iskenderun din Turcia – VIDEO – Black News

16173833

Foto: (c) JIM LO SCALZO/EPA


Liderul american s-a declarat scandalizat de profiturile gigantice ale companiilor petroliere şi a cerut o “taxă minimă” pentru miliardari.”Sistemul fiscal nu este corect”, a declarat preşedintele SUA. “Propun să cvadruplăm taxa pe răscumpărările de acţiuni pentru a încuraja investiţiile pe termen lung”, a propus el în timpul discursului.

Preşedintele a acuzat opoziţia republicană că doreşte “să ia economia ostatică”, în faţa ameninţărilor aleşilor de a nu vota în favoarea majorării plafonului datoriei, ceea ce ar arunca cea mai mare economie din lume în incapacitate de plată.”O parte din prietenii mei republicani doresc să ţină economia ostatică… dacă nu aprob planurile lor economice”, a afirmat Biden.

Abordând un alt subiect sensibil, Joe Biden şi-a reînnoit apelul pentru o legislaţie care să interzică puştile de asalt, un tip de armă foarte letală, folosită în crimele recente care au şocat publicul american.

16173870

Foto: (c) JIM LO SCALZO/EPA


America nu se poate sustrage de la problema violenţei poliţiei, a susţinut el, de asemenea. “Toţi cei din această adunare trebuie să fim la înălţime, nu putem privi în altă parte. Să ne adunăm şi să terminăm treaba vizând reforma poliţiei”, a afirmat preşedintele american.

Citeşte şi:  Flynn i-ar fi sugerat lui Trump să decreteze legea marţială pentru a anula alegerile

De asemenea, preşedintele a promis că se va opune oricărei interdicţii federale asupra dreptului la avort, pus sub semnul întrebării în multe state americane după o decizie a Curţii Supreme în 2022.

El i-a acuzat pe giganţii tehnologiei că “experimentează cu copiii noştri” pentru a ” face profit”, spunând că aceştia vor trebui “să dea socoteală”.”Este timpul să adoptăm o lege, susţinută de ambele părţi, pentru a împiedica giganţii tehnologiei să colecteze date personale despre copiii şi adolescenţii noştri”, a spus preşedintele, solicitând, de asemenea, interzicerea publicităţii direcţionate către această categorie a publicului.

În privinţa politicii externe, Joe Biden a asigurat că SUA vor sprijini Ucraina “atât timp cât este nevoie” în faţa invaziei ruse. Preşedintele a evidenţiat rolul său de arhitect al răspunsului occidental faţă de agresiunea Rusiei, invitând congresmenii să o aplaude pe ambasadoarea ucraineană, prezentă în sală.”Ea nu reprezintă doar naţiunea ei, ci şi curajul poporului ei”, a spus preşedintele. Împreună cu NATO, SUA “au făcut faţă agresiunii conduse de Putin şi au stat alături de poporul ucrainean”.

16173854

Foto: (c)  WILL OLIVER/EPA


Preşedintele a promis că America “va acţiona” dacă China îi ameninţă suveranitatea.”Aşa cum am demonstrat săptămâna trecută, dacă China ne ameninţă suveranitatea, vom acţiona pentru a ne proteja ţara şi am făcut-o”, a declarat preşedintele american, o referire la balonul de spionaj chinez doborât deasupra teritoriului SUA.

Lista invitaţilor liderului de la Casa Albă oferă câteva informaţii. În hemiciclu au fost prezenţi părinţii lui Tire Nichols, tânărul afro-american care a murit după ce a fost bătut de poliţie în Memphis, un cuplu de lesbiene şi o femeie din Texas care era să moară în urma unui avort spontan după ce medicii au refuzat să o trateze de teamă să nu încalce o lege care restricţionează avortul.

Citeşte şi:  Exemplu pentru enoriaşi: Preotul a fost primul care a votat

Deja în campanie electorală, Donald Trump a comentat în direct discursul lui Joe Biden pe reţeaua sa de socializare, Truth Social.”Pare foarte enervat, ţipă în microfon, în timp ce încearcă să fie conciliant”, l-a batjocorit el pe succesorul său. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evaluarea școlilor private va fi unificată

Școlile și grădinițele private din Republica Moldova vor fi evaluate după reguli unificate, în baza unei noi metodologii aprobate de Ministerul Educației și Cercetării...

Extinderea UE trebuie dublată de integrare profundă și consolidarea securității

Extinderea Uniunii Europene trebuie să fie însoțită de consolidarea integrării în instituțiile europene, inclusiv în domenii precum uniunea bancară, piețele financiare și cooperarea economică,...

Peste 200 de persoane au fost evacuate din zona afectată de prăbușirea dronei în România

Forțele de ordine au evacuat din zona locuită de la marginea municipiului Galați (România), unde s-a prăbușit o dronă rusească având o posibilă încărcătură...

Starea de alertă a intrat în vigoare

Starea de alertă în sectorul energetic a intrat în vigoare pe 25 aprilie, odată cu încetarea stării de urgență. Potrivit hotărârii Guvernului, regimul este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.