StiripesurseExterneMesajul arogant al lui Zelenski

Mesajul arogant al lui Zelenski

Publicat:

Istoria și timpul sunt de partea Ucrainei, spune Irina Vereșciuk

Irina Vereșciuk, șef adjunct al biroului prezidențial ucrainean, a declarat că premierul ungar Viktor Orbán blochează aderarea Ucrainei la UE, însă populația Ungariei reprezintă doar 2% din UE, relatează Mandiner, conform publicației Unian, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit Irinei Vereșciuk: Istoria și timpul sunt de partea Ucrainei, şi nici Orbán, nici Rusia nu pot opri integrarea europeană a țării.

În schimb Viktor Orbán spune: nu ar trebui să ne temem că suntem singuri, pentru că așa a fost și cu migrația și așa va fi și cu Ucraina. Firește, națiunile din Europa Centrală vor fi primele care vor recunoaște pericolele extinderii cu Ucraina, iar apoi vor veni şi celelalte.

Citeşte şi: Poliţiştii italieni au JEFUIT doi români în Roma – Stiripesurse.md

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum vor cercetătorii să apere Pământul de furtunile solare

O echipă de cercetători din Statele Unite propune dezvoltarea unui sistem capabil să reducă impactul furtunilor solare puternice asupra Pământului. Proiectul, denumit „StormWall”, ar folosi...

De ce scaunele din avioane sunt din ce în ce mai incomode? Există o explicație

Scaunele din avioane sunt prea înguste, prea dure și lasă prea puțin spațiu pentru picioare - o nemulțumire comună pentru milioane de pasageri. Experții...

19 iunie: Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei sexuale în timpul conflictelor (ONU)

La 19 iunie  este marcată, sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei sexuale în timpul conflictelor. Această zi este marcată după instituirea...

Evenimentele Zilei de 19 iunie în Istorie

19 iunie este a 170-a zi a calendarului gregorian și a 171-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 19 iunie (BOR) Sf. Ap. Iuda, rudenia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.