Ne-am adunat astăzi pentru a comemora una dintre cele mai dureroase tragedii ale poporului nostru. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, zeci de mii de oameni au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia.
Oameni de nădejde, care își trăiau viața în muncă cinstită și credință, care își vorbeau limba și păstrau tradițiile cu mândrie. Oameni a căror verticalitate a fost considerată o amenințare de către puterea sovietică. În condiții inumane – foamete, frig, muncă silnică – oamenii noștri au fost nevoiți să supraviețuiască departe de casă. Și totuși, chiar și în exil, și-au păstrat identitatea și valorile – și au crescut și educat copii în spiritul acestor valori. Mulți dintre acești copii au învățat româna în șoaptă. Au învățat ce înseamnă rădăcinile, chiar departe de ele. Au învățat ce înseamnă libertatea, trăind fără ea. Și au dus mai departe, cu grijă, ceea ce părinții și bunicii lor nu au avut voie să spună cu voce tare.
Spiritul acestor oameni nu a fost niciodată învins. Iar destinul fiecărei victime este o lecție de omenie și de demnitate. Cei deportați nu au cerut niciodată răzbunare. Dar au cerut adevăr. Și e datoria noastră să le oferim acest adevăr – prin recunoaștere, prin educație, prin păstrarea vie a amintirii lor.
Citește și: Maia Sandu: Moldovenii deţin în propriile mâini soarta candidaturii ţării la Uniunea Europeană
Timp de decenii, aceste suferințe au fost ascunse, trecute sub tăcere sau tratate cu indiferență de cei care ar fi trebuit să le aducă în fața societății. Mai ales că, la peste șapte decenii distanță, avem în continuare de a face cu încercări de a falsifica istoria, de a justifica sau minimiza crimele regimului sovietic. Aceste atitudini nu doar că jignesc memoria celor care au suferit, dar alimentează o cultură periculoasă a negării – atât a crimelor trecutului, cât și ale prezentului. Pentru că vedem și astăzi, în Ucraina, crime împotriva unor oameni nevinovați. Alte destine frânte, alți oameni rupți de lângă cei dragi, alți copii deportați.
Doamnelor și domnilor,
Anul acesta, în Piața Marii Adunări Naționale, este deschisă o expoziție dedicată memoriei victimelor deportărilor. Este un spațiu de reculegere și învățare, unde putem înțelege mai bine momentele tragice trăite de oamenii noștri, de familiile noastre. Vă îndemn să vizitați expoziția. Să ascultați mărturiile. Să vedeți exponatele. Să înțelegeți – mai ales cei tineri – istoria dincolo de cifre și statistici. Pentru că în aceste vagoane au suferit oameni. Pentru ca supliciile prin care au trecut să nu fi fost în zadar, avem datoria de a ne asigura că asemenea crime nu vor mai fi posibile niciodată. Iar pentru asta libertatea, demnitatea și pacea din Republica Moldova trebuie apărate zi de zi. Prin alegerea adevărului în fața minciunii. Prin refuzul fricii. Și prin pomenirea celor care au suferit.
Vă mulțumesc.
