StiripesurseDiasporaMeteorologii germani anunţă că ultimele cinci luni ar putea fi cele...

Meteorologii germani anunţă că ultimele cinci luni ar putea fi cele mai fierbinţi din istorie

Publicat:

Perioada de cinci luni din aprilie până în august ar putea deveni cea mai fierbinte şi aridă care a afectat Germania de la debutul înregistrărilor meteorologice, în 1881. 

Vremea tipică pentru perioada de vară a fost înregistrată pe teritoriul Germaniei începând din luna aprilie, a declarat un purtător de cuvânt al Serviciului Naţional de Meteorologie (DWD), iar experţii vor putea spune la finalul lunii august dacă această perioadă reprezintă un record. Reprezentantul DWD a adăugat că a fost observată o tendinţă în această direcţie.

Citeşte şi: Atac masiv cu rachete asupra Kabulului. Este vizat palatul prezidenţial

Însă, zilele mai răcoroase prognozate pentru finalul acestei luni ar putea face ca temperaturile înregistrate doar în lunile de vară, între iunie şi august, să nu le depăşească pe cele din aşa-numita Vară a Secolului din anul 2003, conform DWD.

Seceta prelungită din Germania, cauzată de volumul redus de precipitaţii, a stârnit îngrijorarea fermierilor din întreaga ţară care s-au plâns de recolte slabe şi au raportat guvernului federal daune de miliarde de euro, precizează DPA.


Cteşte şi: Trump spune că ‘cel mai probabil’ se va vedea din nou cu Kim Jong Un

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce arată prognoza meteo pentru săptămâna 4-10 mai

În Republica Moldova urmează mai multe zile de primăvară caldă, cu maxime frecvente între 20–24°C și nopți de 6–13°C. Debutul intervalului este predominant senin...

VIDEO Un moldovean din Italia riscă să fie amendat după ce a reparat strada din fața localului său

Un tânăr originar din Republica Moldova, stabilit în Italia, a ajuns în atenția autorităților după ce a reparat din proprie inițiativă gropile din fața...

VIDEO Moldovenii şi-au pus tricolorul pe umeri şi au încins o horă lângă Ambasada de la Moscova

Mai mulți moldoveni au dansat și au încins o horă la Moscova, în Federația Rusă. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, evenimentul a avut...

Se anunţă vreme mohorâtă şi îngheţuri în minivacanţa de 1 mai

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță vreme în general stabilă, cu cer variabil și temperaturi în creștere, în perioada 1–3 mai. Potrivit meteorologilor, precipitațiile vor lipsi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.