Metsola (video): “E important pentru legitimitatea UE ca toată lumea să se simtă reprezentată în funcţiile de vârf”

Publicat:

Metsola: “E important pentru legitimitatea UE ca toată lumea să se simtă reprezentată în funcţiile de vârf”

Este important pentru legitimitatea UE ca toată lumea să se simtă reprezentată în funcţiile de vârf din blocul comunitar şi ca echilibrul geografic să fie respectat, a declarat miercuri, la Strasbourg, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele român Klaus Iohannis.


“Cred că e important pentru legitimitatea UE ca toată lumea să simtă că este reprezentantă. Nu sunt puţini oameni calificaţi care să ocupe poziţii şi echilibrul geografic trebuie să fie respectat”, a spus Metsola răspunzând unei întrebări din partea presei, atrăgând totuşi atenţia că aceste discuţii se vor purta după rezultatul alegerilor europene din iunie, transmite stiripesurse.ro.

Referindu-se la viitorul proces electoral din UE, Metsola a spus că “nu putem ignora temerile oamenilor, pentru că altfel vom creşte polarizarea. Este mai simplu să întocmeşti o naraţiune în alb-negru, dar sunt sigură ca dacă conteşti acea naraţiune arătând de ce se iau deciziile îl putem contracara”.

Citeşte şi: Armata israeliană a găsit banii lui Yahya Sinwar, dar liderul teroriştilor rămâne de negăsit – Stiripesurse.md

În acelaşi timp, a atras ea atenţia, “provocarea nu este doar populismul, ci şi majoritatea tăcută. Până în ziua alegerilor vom încerca să-i convingem că votul contează”.

Metsola a declarat că este o onoare să-l primească pe preşedintele român la Parlamentul European (PE), “casa democraţiei”, şi i-a mulţumit pentru sprijinul continuu al României pentru Ucraina.

Metsola: “E important pentru legitimitatea UE ca toată lumea să se simtă reprezentată în funcţiile de vârf”

“Europa este mai puternică datorită efortului nostru colectiv, în care jucaţi un rol foarte important”, a spus Roberta Metsola.

De asemenea, a mai afirmat ea, “Europa va fi mai puternică când veţi intra în zona euro şi vă veţi ocupa locul pe care îl meritaţi în spaţiul Schengen”.

Ea le-a transmis românilor că este important să voteze în alegerile europene din iunie şi să nu ia Europa ca pe un lucru garantat. “Vocea lor contează pentru viitorul Europei şi pentru viitorul României”, a spus ea.

Preşedintele Klaus Iohannis se adresează miercuri Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, în cadrul dezbaterii ‘This is Europe’, la invitaţia preşedintei PE, Roberta Metsola. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

Lavrov, despre alegerile din Franța: ‘Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie’

Lavrov, despre alegerile din Franța: 'Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie' Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că alegerile legislative...

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev Kievul a reușit să restabilească două treimi din capacitatea sa...

Alegeri în Franța: Ce soluții are Macron pentru a ieși din blocaj și a forma un guvern funcțional

Alegeri în Franța: Ce soluții are Macron pentru a ieși din blocaj și a forma un guvern funcțional Astăzi are loc al doilea tur al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.