Mevlut Cavusoglu: Turcia nu are precondiţii pentru un dialog cu Siria

Publicat:

Turcia nu are precondiţii pentru un dialog cu Siria, dar orice discuţii ar trebui să se concentreze asupra securităţii la graniţa lor, a declarat marţi ministrul de externe Mevlut Cavusoglu, o declaraţie ceva mai binevoitoare faţă de Damasc, după un deceniu de ostilitate, informează Reuters, potrivit agerpres.

Turcia îi sprijină pe rebelii care luptă pentru răsturnarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi a întrerupt relaţiile diplomatice cu Damascul la scurt timp după începerea conflictului, în urmă cu 11 ani.


Citește și :  Macron îl asigură pe Lapid că un acord asupra programului nuclear iranian va ţine cont de interesele Israelului

Şefii serviciilor de informaţii din cele două ţări au menţinut contactul, iar comentariile recente ale guvernului turc sugerează o tentativă de angajament politic, care îi alarmează pe oponenţii preşedintelui Assad din regiunea siriană controlată de rebeli.

Cavusoglu a declarat în urmă cu două săptămâni că opoziţia şi guvernul sirian trebuie să se întâlnească pentru a ajunge la o reconciliere, iar preşedintele Erdogan a spus că relaţiile diplomatice nu vor putea fi niciodată întrerupte complet.

După ce a vizitat Rusia, care îl susţine puternic pe Bashar al-Assad, şeful statului turc a spus că omologul său rus i-a sugerat să coopereze cu guvernul sirian de-a lungul graniţei lor comune, unde preşedintele Erdogan plănuieşte o nouă incursiune militară împotriva luptătorilor kurzi sirieni, despre care afirmă că reprezintă o ameninţare de securitate.

Turcia, care a desfăşurat patru operaţiuni militare în nordul Siriei din 2016, urmăreşte să creeze o zonă sigură în care s-ar putea întoarce o parte din cei 3,6 milioane de refugiaţi sirieni pe care îi găzduieşte în prezent.

Întrebat despre perspectiva unor discuţii, ministrul Cavusoglu a spus că acestea ar trebui să aibă obiective specifice.”Nu poate fi o condiţie pentru dialog, dar care este scopul acestor contacte? Ţara trebuie curăţată de terorişti… Oamenii trebuie să se poată întoarce”, a declarat ministrul turc de externe pentru Haber Global.”Fără condiţii pentru dialog, dar care este scopul, obiectivul? Trebuie să fie orientat spre un scop”, a subliniat el.

Referindu-se la discuţiile de la Moscova cu omologul său sirian Faisal Mekdad, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a făcut apel la discuţii în care să fie implicate Turcia şi Siria în scopul evitării unei operaţiuni militare.”Principalul este să nu se permită nicio nouă acţiune militară, să se negocieze prin canale diplomatice pe baza principiilor politice care existau anterior în relaţiile dintre Siria şi Turcia”, a spus Lavrov.

Citește și : Cetăţeni norvegieni, printre victimele atacului comis într-un hotel din Mogadiscio

Mevlut Cavusoglu a dezvăluit la începutul lunii august că a vorbit pe scurt cu Mekdad anul trecut, în marja unei reuniuni internaţionale, minimalizând totuşi această întâlnire.

Întrebat săptămâna trecută despre eventuale discuţii cu regimul de la Damasc, preşedintele Turciei a spus că diplomaţia nu poate fi niciodată întreruptă complet.”Există necesitatea de a face paşi suplimentari în relaţia cu Siria”, a afirmat el.

Aproximativ 3.000 de persoane au manifestat pe 12 august în oraşul Azaz, controlat de forţele rebele susţinute de Turcia, protestatarii angajându-se să îşi continue opoziţia faţă de preşedintele Bashar al-Assad.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.