StiripesurseȘtirile zileiMexic : În primele trei luni s-a înregistrat o creştere a...

Mexic : În primele trei luni s-a înregistrat o creştere a violenţei cu 20% față de 2017 – 7.667 asasinate

Publicat:

Un număr de 7.667 asasinate au fost comise în Mexic în primul trimestru al acestui an, o creştere de aproape 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, care a fost totuşi cel mai violent an din ultimele două decenii, potrivit cifrelor oficiale publicate duminică, relatează AFP, potrivit agerpres.

În primele trei luni din 2017 s-au înregistrat 6.406 asasinate, conform sursei menţionate.

Această violenţă se produce pe fondul proliferării grupărilor legate de traficul de droguri, dar se explică de asemenea prin furturi de combustibil, răpiri, extorcări şi alte infracţiuni, notează AFP.

Citește și : Fondul Monetar Internaţional va evalua „mai sistematic” corupţia în cele 189 de state membre

În ianuarie acest an, autorităţile au înregistrat 2.549 crime, în februarie – 2.389, iar în martie – 2.729 morţi violente, majoritatea cu arme de foc, conform serviciilor mexicane de securitate naţională.


Mexicul a încheiat anul 2017 cu 25.339 de omucideri, cifra cea mai ridicată de la debutul publicării unor astfel de statistici la nivel naţional, în 1997.

Această creştere a violenţei are loc într-o perioadă în care ţara se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale din 1 iulie. Cele două camere ale Congresului trebuie de asemenea reînnoite, la fel ca şi numeroase posturi municipale şi la nivelul statelor componente.

Citește și : Bilanţul atentatului sinucigaş de la Kabul: 57 de morţi, 119 răniţi

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.