Mexicul a primit 200.000 de vaccinuri ruseşti

Publicat:

Mexicul a primit luni primele 200.000 de doze de vaccin rusesc Sputnik V împotriva COVID-19, cu care autorităţile vor continua să imunizeze persoanele de peste 60 de ani, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Contractul a fost semnat, aşa cum ştiţi”, iar “astăzi primim primele 200.000 de doze”, a declarat ministrul mexican al Afacerilor Externe, Marcelo Ebrard, la sosirea transportului.


Vezi şi: NASA publică filmarea cu coborârea lui Perseverance pe Marte

“Alte livrări vor urma în curând”, iar injectarea dozelor primite luni “va începe miercuri”, a adăugat ministrul.

Sâmbătă, Mexicul a primit un transport de 200.000 de doze de vaccin fabricat de laboratorul chinez Sinovac.

Anterior, Mexicul a primit livrări de vaccinuri de la Pfizer/BioNTech, AstraZeneca şi CanSino, un laborator chinez.

Mexicul a început la 24 decembrie să vaccineze personalul medical care se ocupă de bolnavii de COVID-19. La 15 februarie, a început şi vaccinarea persoanelor de peste 60 de ani, în număr de peste 15 milioane, conform datelor oficiale.

Guvernul mexican speră să termine vaccinarea acestei categorii de populaţie până la mijlocul lui aprilie.

Citeşte şi: Soţia lui ‘El Chapo’ a fost arestată pentru trafic de droguri

Mexicul, care numără 126 de milioane de locuitori, a administrat până acum 1.733.404 doze de vaccin anti-coronavirus.

De la începutul pandemiei, în această ţară au fost înregistrate 2.043.632 de cazuri de contaminare şi 180.546 de morţi, fiind pe locul trei în lume în privinţa bilanţului deceselor legate de COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.