StiripesurseȘtirile zileiMexicul vrea să vândă petrol în Venezuela din motive umanitare

Mexicul vrea să vândă petrol în Venezuela din motive umanitare

Publicat:

Preşedintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, a afirmat luni că ţara sa este dispusă, din motive umanitare, să vândă petrol Venezuelei pradă penuriei de carburanţi, în pofida presiunilor SUA, scrie AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele de stânga a precizat că autorităţile de la Caracas nu au cerut ajutorul Mexicului. “Dacă ne vor adresa această solicitare şi dacă este vorba despre ajutor umanitar, vom face acest lucru”, a declarat el în faţa jurnaliştilor în cursul unei vizite la Xalapa, capitala statului Veracruz (est).

Citeşte şi: După 25 de zile de acalmie, coronavirusul REAPARE în Noua Zeelandă

În ciuda uriaşelor rezerve de petrol ale Venezuelei, producţia s-a prăbuşit. Populaţia se confruntă cu grave penurii de carburanţi, amplificate de impactul pandemiei de COVID-19 asupra economiei.

Guvernul preşedintelui Nicolas Maduro a limitat recent subvenţiile de stat care, ani de-a rândul, le-au permis venezuelenilor să facă plinul de benzină practic gratuit.


Iranul a trimis cinci petroliere cu combustibil în Venezuela.

Lopez Obrador a respins riscul unor eventuale sancţiuni americane în cazul vânzării de carburant Venezuelei.

“Noi nu ne amestecăm în politica altor ţări”, a declarat el, adăugând că “popoarele” au dreptul la “autodeterminare”.

“Nimeni nu are dreptul să-i asuprească pe ceilalţi, nicio hegemonie nu poate zdrobi o ţară”, a spus şeful statului mexican.

Citeşte şi: Trump se teme de cartea lui John Bolton: S-ar putea confrunta cu o ‘problemă penală’

Washingtonul, care îl consideră pe preşedintele socialist Nicolas Maduro drept “dictator” şi doresc plecarea sa de la putere, au impus sancţiuni la exporturile de ţiţei din Venezuela, precum şi împotriva mai multor responsabili guvernamentali şi militari de la Caracas.

Dacă Venezuela deţine cele mai mari rezerve de petrol din lume, ea produce numai circa 622.000 de barili pe zi, o cincime din producţia din urmă cu zece ani, potrivit OPEC.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 07 bani. Dolarul...

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

CNAM a decontat peste jumătate de milion de lei pentru o singură intervenție cardiacă

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat în luna iunie 15,1 milioane de lei pentru consumabile utilizate în intervenții chirurgicale complexe, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.