StiripesurseSintezeMezinul fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi a fost înhumat lângă tatăl...

Mezinul fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi a fost înhumat lângă tatăl său

Publicat:

Fiul cel mic al fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi, Abdullah, decedat miercuri noapte la doar 24 de ani în urma unui atac de cord, confirmat în urma autopsiei, a fost înhumat vineri lângă tatăl său, transmite EFE, potrivit agerpres.

Procuratura din Gizeh a ordonat joi efectuarea unei autopsii. Avocatul lui Morsi, Abdelmoneim Abdelmaqsud, a declarat pentru EFE că autopsia a confirmat decesul în urma unei crize cardiace şi a dezminţit zvonurile privind un posibil consum de stupefiante. Ulterior, autorităţile au autorizat înhumarea.

Citește și : Roiuri record de muşte în oraşul pakistanez Karachi după trecerea musonului (FOTO)

Trupul neînsufleţit al lui Abdullah a fost predat familiei la primele ore ale zilei de vineri, în morga din Zeinhum, unde rudele sale au organizat o ceremonie religioasă în moscheea complexului, după cum a informat fratele lui Abdullah, Ahmed, pe contul său de Facebook.

Ahmed a mai anunţat că Abdullah a fost înhumat în cimitirul Nasr City, din estul capitalei Cairo, unde a fost înhumat şi tatăl său, la 18 iunie.


“Odihneşte-te în pace dragul meu, alături de iubitul tău tată. Fie ca Dumnezeu din ceruri şi de pe pământ să-ţi păstreze vie amintirea şi să mânjească numele tuturor celor care l-au mânjit pe al tău”, a scris Ahmed.

Citește și : Iranul anunţă că va folosi centrifuge mai moderne şi mai performante pentru îmbogăţirea uraniului

Abdelmaqsud a precizat că doar familia a putut asista la înhumare, pe fondul unor măsuri de securitate stricte şi al tăcerii oficiale şi a mass media, aşa cum s-a întâmplat şi în urmă cu două luni şi jumătate, la moartea lui Morsi, la vârsta de 67 de ani şi după 6 ani petrecuţi în închisoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.