Michel Barnier lansează către statele membre UE un apel la compromis asupra pescuitului în negocierile comerciale post-Brexit

Publicat:

Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, le-a cerut statelor membre să ajungă la un compromis între ele cu privire la pescuit în negocierile comerciale cu Regatul Unit, care se află în stadiul cel mai sensibil, a declarat joi o sursă europeană, citată de AFP, potrivit agerpres.

Acest apel a fost lansat într-o reuniune cu ambasadorii ţărilor membre desfăşurată miercuri, la Bruxelles, în cursul căreia Barnier a insistat şi pe faptul că Uniunea Europeană ar trebui să dea dovadă de fermitate asupra celorlalte priorităţi europene aflate pe masa negocierilor – ajutoarele de stat şi guvernanţa viitorului acord.


Citește și : După ce a învins COVID-ul, cel mai populat oraş din Noua Zeelandă revine la normalitate

”Dacă vrem un acord, trebuie să obţinem un acord asupra pescuitului. Avem nevoie de un compromis la care să ajungem cu Regatul Unit în cadrul unui acord global”, a afirmat reprezentantul UE.

”El a spus că este normal, într-o negociere, să se ajusteze puţin poziţiile”, atât de partea europeană, cât şi de cea britanică, a explicat o altă sursă diplomatică europeană.

Pescuitul este unul dintre principalele puncte de blocaj între Londra şi Bruxelles de la începutul acestor negocieri, lansate în luna martie. Chestiunea este sensibilă în special pentru state membre precum Franţa, Ţările de Jos, Belgia, Irlanda şi Danemarca.

Europenii sperau iniţial să menţină în vigoare accesul pescarilor lor la apele britanice, extrem de bogate, după perioada de tranziţie post-Brexit, care se încheie la 31 decembrie acest an.

Însă Regatul Unit doreşte să limiteze acest acces şi propune ca drepturile de pescuit în apele sale să fie renegociate în fiecare an, o solicitare pe care Uniunea Europeană o refuză.

La începutul săptămânii, Michel Barnier a discutat cu miniştrii pescuitului din ţările cele mai afectate, pentru a vedea care sunt ”marjele de negociere”.

Britanicii ”au nevoie de o victorie şi ea probabil va trebui să vizeze pescuitul”, a subliniat un diplomat european.

Brexitul va fi una dintre principalele teme ale Consiliului European din 15 şi 16 octombrie, pe care premierul britanic Boris Johnson îl consideră data limită pentru încheierea unui acord cu UE privind relaţiile viitoare.

Runda de negocieri desfăşurată săptămâna trecută între Uniunea Europeană şi Londra, ultima programată, nu a reuşit să soluţioneze toate problemele rămase în suspensie.

Principalele divergenţe sunt legate de solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de comerţ liber – fără cote şi taxe vamale – Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar, pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie acest an, la câteva zile după semnarea Acordului de retragere care includea condiţiile despărţirii.

Citește și : Medicul lui Trump spune TOT despre starea de sănătate a președintelui american

Ţara a intrat de atunci într-o perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Dacă un asemenea acord nu este convenit, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regatul Unit va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.