StiripesurseDiasporaMichel Barnier lansează către statele membre UE un apel la compromis...

Michel Barnier lansează către statele membre UE un apel la compromis asupra pescuitului în negocierile comerciale post-Brexit

Publicat:

Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, le-a cerut statelor membre să ajungă la un compromis între ele cu privire la pescuit în negocierile comerciale cu Regatul Unit, care se află în stadiul cel mai sensibil, a declarat joi o sursă europeană, citată de AFP, potrivit agerpres.

Acest apel a fost lansat într-o reuniune cu ambasadorii ţărilor membre desfăşurată miercuri, la Bruxelles, în cursul căreia Barnier a insistat şi pe faptul că Uniunea Europeană ar trebui să dea dovadă de fermitate asupra celorlalte priorităţi europene aflate pe masa negocierilor – ajutoarele de stat şi guvernanţa viitorului acord.

Citește și : După ce a învins COVID-ul, cel mai populat oraş din Noua Zeelandă revine la normalitate

”Dacă vrem un acord, trebuie să obţinem un acord asupra pescuitului. Avem nevoie de un compromis la care să ajungem cu Regatul Unit în cadrul unui acord global”, a afirmat reprezentantul UE.

”El a spus că este normal, într-o negociere, să se ajusteze puţin poziţiile”, atât de partea europeană, cât şi de cea britanică, a explicat o altă sursă diplomatică europeană.


Pescuitul este unul dintre principalele puncte de blocaj între Londra şi Bruxelles de la începutul acestor negocieri, lansate în luna martie. Chestiunea este sensibilă în special pentru state membre precum Franţa, Ţările de Jos, Belgia, Irlanda şi Danemarca.

Europenii sperau iniţial să menţină în vigoare accesul pescarilor lor la apele britanice, extrem de bogate, după perioada de tranziţie post-Brexit, care se încheie la 31 decembrie acest an.

Însă Regatul Unit doreşte să limiteze acest acces şi propune ca drepturile de pescuit în apele sale să fie renegociate în fiecare an, o solicitare pe care Uniunea Europeană o refuză.

La începutul săptămânii, Michel Barnier a discutat cu miniştrii pescuitului din ţările cele mai afectate, pentru a vedea care sunt ”marjele de negociere”.

Britanicii ”au nevoie de o victorie şi ea probabil va trebui să vizeze pescuitul”, a subliniat un diplomat european.

Brexitul va fi una dintre principalele teme ale Consiliului European din 15 şi 16 octombrie, pe care premierul britanic Boris Johnson îl consideră data limită pentru încheierea unui acord cu UE privind relaţiile viitoare.

Runda de negocieri desfăşurată săptămâna trecută între Uniunea Europeană şi Londra, ultima programată, nu a reuşit să soluţioneze toate problemele rămase în suspensie.

Principalele divergenţe sunt legate de solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de comerţ liber – fără cote şi taxe vamale – Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar, pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie acest an, la câteva zile după semnarea Acordului de retragere care includea condiţiile despărţirii.

Citește și : Medicul lui Trump spune TOT despre starea de sănătate a președintelui american

Ţara a intrat de atunci într-o perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Dacă un asemenea acord nu este convenit, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regatul Unit va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.