StiripesurseExterneMihai Popșoi a semnat la Riad un Acord privind extinderea relațiilor...

Mihai Popșoi a semnat la Riad un Acord privind extinderea relațiilor comerciale cu Arabia Saudită

Publicat:

Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu omologul său saudit, Prințul Faisal bin Farhan Al Saud, în cadrul unei prime vizite oficiale la Riad de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Arabia Saudită, în 1996.
În cadrul întrevederii, împreună cu ministrul Faisal bin Farhan Al Saud, Mihai Popșoi a semnat Acordul general privind cooperarea dintre Guvernul R. Moldova și Guvernul Regatului Arabiei Saudite. Prin acest tratat, ambele state se angajează să extindă relațiile comerciale, să faciliteze investițiile și să colaboreze în domeniile educației, științei, sportului, tineretului și tehnologiei, prin implementarea unor proiecte bilaterale reciproc avantajoase.

Popșoi i-a mulțumit ministrului afacerilor externe al Regatului Arabiei Saudite pentru ospitalitate, dar și pentru deschiderea de a semna acest Acord, care va aduce beneficii cetățenilor ambelor state.

Totodată, s-au discutat modalități de sporire a schimburilor economice dintre R. Moldova și Arabia Saudită. Șeful diplomației moldovenești a subliniat disponibilitatea R. Moldova de a exporta produse moldovenești pe piața saudită, în special din sectorul agricol și agroalimentar.

În același timp, Mihai Popșoi a evidențiat importanța lansării unui zbor direct între R. Moldova și Arabia Saudită, care va facilita călătoriile între cele două state.

La finalul întrevederii, Mihai Popșoi l-a invitat pe ministrul Faisal bin Farhan Al Saud să efectueze o vizită în R. Moldova.

În după amiaza zilei, vicepremierul va avea întrevederi cu ministrul Comerțului, ministrul adjunct al Energiei și cu președintele Consiliului Saudit de Afaceri pentru Europa de Est.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.