StiripesurseȘtirile zileiMihail Gorbaciov își lansează o nouă carte, prezentată drept testamentul său...

Mihail Gorbaciov își lansează o nouă carte, prezentată drept testamentul său politic

Publicat:

Ultimul preşedinte sovietic, Mihail Gorbaciov, urmează să lanseze curând o nouă carte, prezentată drept testamentul său politic, în care artizanul glasnostului şi perestroikăi relevă viziunea sa asupra secolului al XXI-lea, transmite AFP, citând editorul său, relatează și agerpres.

Intitulată “Viitorul lumii globale”, opera fostului lider, acum în vârstă de 88 de ani, urmează să fie lansată în plan mondial, pe 23 septembrie în Germania şi pe 2 octombrie în Franţa, la Flammarion.

Citește și: Atac cu maşină-capcană în Afganistan! 10 morți și 85 de răniți

“Politica mondială se află pe o pantă extrem de periculoasă (…) Activităţile militare actuale au caracteristicile unui adevărat război”, avertizează Mihail Gorbaciov, potrivit unor extrase din cartea sa dezvăluite de editor.

Fostul Premiu Nobel pentru Pace apreciază că “garantarea păcii este condiţia esenţială pentru gestionarea unor probleme globale precum criza de mediu, terorismul internaţional, migraţiile şi toate celelalte provocări asupra cărora se concentrează obligatoriu atenţia statelor şi organizaţiilor internaţionale”.


Citește și: Laura Codruţa Kovesi este noul procuror-șef european

Cartea va fi publicată cu puţin timp înainte de cea de-a 30-a aniversare, pe 9 noiembrie, a căderii Zidului Berlinului, eveniment produs în timp ce Mihail Gorbaciov conducea URSS.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

Chiveri, o nouă rundă de discuții în formatul ‘1+1’ la Chișinău: ‘Am primit un refuz de la Tiraspol’

Administrația de la Tiraspol a refuzat să-și delege reprezentantul politic la Chișinău pentru o nouă rundă de negocieri în formatul „1+1”. Vicepremierul pentru Reintegrare,...

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.