StiripesurseȘtirile zileiMihail Mişustin a fost CONFIRMAT în funcţia de premier al Rusiei

Mihail Mişustin a fost CONFIRMAT în funcţia de premier al Rusiei

Publicat:

Deputaţii ruşi l-au confirmat joi pe şeful Fiscului, Mihail Mişustin, în funcţia de premier, la o zi după desemnarea lui surprinzătoare de Vladimir Putin pentru a impulsiona “schimbări” în Rusia, informează AFP şi agenţiile de presă ruse, potrivit agerpres.

“Decizia a fost luată”, a declarat Viaceslav Volodin, preşedintele camerei inferioare a Parlamentului rus, după ce Mihail Mişustin a fost confirmat de deputaţi în funcţia de premier, cu 383 de voturi pentru, 0 voturi împotrivă şi 41 de abţineri. “Această candidatură a unit toată lumea”, a adăugat el.

Citeşte şi: Autorităţile din Argentina au găsit 82 de kg de cocaină la bordul unui avion KLM

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a desemnat miercuri ca şef al executivului pe directorul Fiscului, Mihail Mişustin, relativ necunoscut marelui public.

Numirea, care a fost trimisă spre aprobare legislativului, a survenit la scurt timp după anunţul-surpriză venit de la Moscova privind demisia premierului Dmitri Medvedev, imediat după discursul preşedintelui rus în care au fost anunţate o serie de importante reforme constituţionale.


Înainte de a fi confirmat în funcţia de premier, Mihail Mişustin, a susţinut un discurs în faţa deputaţilor în care s-a angajat la “schimbări reale în mai bine” pentru ruşi.

“După cum a subliniat preşedintele de mai multe ori, oamenii trebuie să resimtă de acum schimbări reale în mai bine, însă acest lucru nu se întâmplă deocamdată”, a declarat Mişustin, evocând în special creşterea veniturilor.

De asemenea, el a afirmat că doreşte “recâştigarea încrederii” mediilor de afaceri. “Trebuie stimulată creşterea investiţiilor, recâştigată încrederea pierdută între autorităţi şi întreprinderi”, pentru a readuce gloria economiei ruse, a spus Mişustin în faţa deputaţilor ruşi. El s-a declarat deschis unei “critici constructive”.

Discursul lui Mişustin a durat în jur de zece minute, apoi el a răspuns timp de circa douăzeci de minute întrebărilor puse de deputaţi.

Citeşte şi: Administraţia Trump a anulat brusc trei briefinguri clasificate privind Iranul

Confirmarea lui Mihail Mişustin era considerată certă, în condiţiile în care Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, este dominată de forţe politice favorabile lui Vladimir Putin.

Misiunea sa, astfel cum a fost ea expusă miercuri de preşedintele rus, este “justiţia socială”, “creşterea veniturilor reale” ale cetăţenilor, crearea unui mai bun climat de investiţii şi favorizarea “copiilor şi familiilor”, pentru a contracara criza demografică, a rezumat joi premierul Mişustin, înainte de a fi confirmat în funcţie de deputaţi.

El nu a oferit deocamdată niciun indiciu în ceea ce priveşte componenţa guvernului său.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

Cum se reflectă în presa internaţională noul Guvern de la Chişinău

Învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan a fost reflectată pe larg de mai multe publicații și agenții internaționale, care pun accent pe continuitatea parcursului...

Ignatiev refuză să vină la Chișinău şi invocă motive de securitate

Reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, a refuzat să vină la Chișinău pentru discuții cu vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Așa-numitul ministru de externe...

Noul premier cere oprirea controalelor sufocante asupra antreprenorilor

Premierul Vasile Tofan a cerut Guvernului să vină, până la 9 septembrie, cu un set de măsuri pentru reducerea controalelor abuzive sau excesive asupra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.