Mihail Popșoi, la Washington: Moldova va continua să implementeze reforme pentru a se integra în UE

Publicat:

Despre pașii pe care îi întreprinde Republica Moldova pentru a se integra în UE și provocările de securitate pe care le întâmpină a vorbit vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi la Washington, la un eveniment public organizat de Institutul Păcii din Washington.

În cadrul discursului său, Popșoi s-a referit la conflictul din regiunea transnistreană și la eforturile de combatere a influenței maligne a Federației Ruse în Republica Moldova, la eforturile de combatere a propagandei și a dezinformării, la contracararea încercărilor de destabilizare a situației din țară și la provocările de securitate regională, în contextul războiului din Ucraina, potrivit Știri.md


Citeşte şi:  Maia Sandu a zburat în Turcia cu ‘low-cost’

De asemenea, printre acțiunile realizate de autorități, a remarcat constituirea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării și definitivarea noii Strategii Naționale de Securitate, care urmează a fi aprobată de Parlament.

Datorită eforturilor autorităților naționale și a suportului partenerilor de dezvoltare, bugetul de apărare a țării va fi dublat anul viitor, fiind angajamentul de a crește bugetul de apărare în anii care urmează la 1 % din PIB.

„Facem pași fermi în vederea consolidării instituțiilor noastre. E nevoie să întărim reziliența lor și vom continua să investim în securitate și în securitatea informațională a țării. Cât despre exploatarea vulnerabilităților noastre de către Rusia, acum ei se reorientează spre folosirea procesului democratic în detrimentul viitorului nostru european”, a menționat Mihail Popșoi.

Totodată, vicepreședintele Parlamentului a subliniat că Moldova va continua să implementeze reforme care să apropie țara noastră de UE, în special să combată corupția, să consolideze statul de drept, să sporească reziliența în domeniile energic și de apărare, să respecte drepturile omului. De asemenea, el a spus că Moldova va continua să susțină Ucraina și poporul ucrainean.

Citeşte şi: Fermierii sunt indignați: ‘Autoritățile recurg la mesaje false și manipulare’

Mihail Popșoi a solicitat susținere în continuare a comunității internaționale în procesul de modernizare a țării.

„Sper că începerea negocierilor de aderare la UE va da un imbold și va pune în mișcare procesul într-un mod pe care nu l-am văzut timp de 30 de ani”, a mai spus Mihail Popșoi.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rechini, testați pozitiv la cocaină 

Rechini, testați pozitiv la cocaină  Rechini din apele de coastă ale oraşului brazilian Rio de Janeiro au fost testaţi pozitivi la cocaină, informează Reuters. Aceşti prădători...

Mai multe garaje au fost demolate la Chișinău

Mai multe garaje au fost demolate la Chișinău Mai multe garaje au fost demolate astăzi din sectorul Centru al capitalei. Pretura de sector a...

Trump, furibund împotriva Kamalei Harris: O nebună radicală de stânga, vrea “execuţia bebeluşilor”

Trump, furibund împotriva Kamalei Harris: O nebună radicală de stânga, vrea "execuţia bebeluşilor" Donald Trump a lansat miercuri un atac de o violenţă rară împotriva...

Doi bărbați achitați în prima instanță – recunoscuți vinovați de Curtea de Apel Chișinău

Doi bărbați achitați în prima instanță – recunoscuți vinovați de Curtea de Apel Chișinău Judecătorii de la Curtea de Apel Chișinău au admis apelul procurorilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.