StiripesurseȘtirile zileiMii de australieni cer mutarea urşilor koala în altă ţară

Mii de australieni cer mutarea urşilor koala în altă ţară

Publicat:

Mii de persoane au semnat o petiţie pentru ca koala să fie introduşi în Noua Zeelandă pentru salvarea acestei specii ameninţate de incendiile de vegetaţie din Australia, însă solicitarea a fost respinsă în mod direct de către autorităţile din Wellington, informează AFP, potrivit agerpres.

O asociaţie numită “Koala Relocation Society” susţine că aceste marsupiale, care au pierit în număr mare din cauza incendiilor care mistuie zone întregi de pe continentul australian, ar putea găsi refugiu în Noua Zeelandă, o ţară cu aproape 30.000 de hectare de plante de eucalipt.

Citeşte şi: Evo Morales vrea să-şi facă miliţii armate în Bolivia

Solicitarea intervine în contextul în care, după un studiu, Chris Dickman, profesor la Universitatea din Sydney, a estimat într-un comunicat dat publicităţii săptămâna trecută că incendiile au provocat moartea a un miliard de animale – cifră care include mamifere, păsări şi reptile, dar nu şi insecte şi nevertebrate.

Luni la prânz, petiţia strânsese 7.500 de semnături, însă un purtător de cuvânt al premierului Jacinda Ardern a explicat la un post public din Noua Zeelandă că obiectivul guvernului este de a oferi asistenţă autorităţilor australiene pentru plasarea sub control a acestor incendii, astfel încât koala “să rămână în habitatul lor natural”.


Simon Eyre, responsabil ştiinţific la Grădina Zoologică din Wellington, a precizat la rândul său că autorităţile australiene trebuie ajutate pentru a gestiona criza.

Citeşte şi: Vulcanul La Cumbre din Galapagos a intrat în erupţie

“Din punctul nostru de vedere, trebuie să ajutăm Australia şi nu este vorba doar de koala, ci şi de alte specii ameninţate de incendii”, a precizat el.

Orice introducere a unei specii într-un nou habitat poate prezenta riscuri grave pentru echilibrul speciilor care deja îl populează.

Legate de o secetă extrem de puternică care a lovit Australia, aceste incendii sunt agravate de încălzirea globală, aminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.