În zilele de odihnă, polițiștii au documentat peste 3 300 de abateri rutiere comise pe drumurile din țară.
Citește și: ARBI a emis ordine de înghețare a bunurilor în valoare de 2,5 milioane
În cele mai multe cazuri – 1 778 – conducătorii auto au depășit regimul de viteză stabilit pe sectorul de drum. Alți 618 șoferi au oprit mijlocul de transport în locuri interzise. În 578 de cazuri nu s-au respectat indicatoarele rutiere de prioritate și semnalele de interzicere ale semafoarelor, iar 131 de șoferi conduceau vehiculul fără a fi supus reviziei tehnice anuale și în lipsa poliței de asigurare de răspundere civilă auto. Alți 131 de șoferi au fost amendați pentru neacordarea priorității legale pietonilor. Alți 56 de șoferi conduceau fără a avea cuplată centura de siguranță.
În ultimele două zile, 33 de persoane au fost înlăturate de la volanul vehiculului, fiind depistate în stare de ebrietate, majoritatea cu grad avansat.











