X

Mii de laptopuri au fost distribuite în instituțiile de învățământ

Mii de laptopuri au fost distribuite în instituțiile de învățământ

Ministerul Educației și Cercetării a început distribuirea unui lot de peste 5.000 de laptopuri în instituțiile de învățământ general din R. Moldova.

Acestea vor ajunge în 903 școli primare, gimnazii și licee și vor înlocui tehnica învechită, transmite Știri.md.

Citeşte şi: Expert: Există riscul întreruperii livrărilor de gaze rusești – Stiripesurse.md

Potrivit autorităților, la selectarea instituțiilor beneficiare s-a ținut cont de numărul de elevi din instituție și raportul „unități de tehnică nouă per elev”.

Echipamentele au fost achiziționate în cadrul proiectului „Reforma învățământului în Moldova” (PRIM), implementat de Ministerul Educației și Cercetării cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale.

Mii de laptopuri au fost distribuite în instituțiile de învățământ

„O reformă în educație înseamnă adaptarea sistemului de învățământ la noile tendințe și necesități. Ministerul va continua să elaboreze cele mai bune politici, să investească în tineri și în instituțiile de învățământ pentru a crește generații de elevi care știu să facă față tuturor provocărilor. Aceste laptopuri, cu siguranță vor contribui la desfășurarea unui proces de studii mai atractiv pentru elevii și profesorii din țară”, a afirmat secretarul de stat al MEC, Valentina Olaru, la activitatea de distribuire a noilor echipamente.

În anul curent, Ministerul Educației și Cercetării a mai oferit școlilor 1.480 de laptopuri, cu suportul proiectului PRIM și UNICEF, 340 de computere donate de Coreea de Sud și 2.174 de tablete, donate de Coreea de Sud, China și Israel.

În total, instituțiile de învățământ general din țară dispuneau, la data de 1 august curent, de 49.250 de unități de tehnică de calcul.

Tags: laptopuriMinisterul Educaţiei şi CercetăriiReforma învățământului în Moldova” (PRIM)
Categorii: SocialȘtirile zilei