StiripesurseȘtirile zileiMii de persoane au participat la o reuniune pro-LGBTQ în Singapore

Mii de persoane au participat la o reuniune pro-LGBTQ în Singapore

Publicat:

Mii de persoane purtând ţinute vestimentare roz au cerut sâmbătă o mai bună recunoaştere a drepturilor comunităţii LGBTQ din Singapore cu ocazia unei adunări publice, prima de acest gen organizată în statul insular asiatic după anul 2019 şi după izbucnirea pandemiei de COVID-19, informează AFP, potrivit agerpres

După ce au participat doar la evenimente online în timpul pandemiei, mulţimi numeroase de rezidenţi din Singapore s-au reunit în cadrul unei reuniuni ce a fost organizată sâmbătă într-un parc din centrul acestui oraş-stat, singurul spaţiu în care manifestările sunt posibile fără o autorizaţie emisă de Poliţie.

Citește și :  Washingtonul retrage un apropiat al preşedintelui venezuelean Maduro de pe lista neagră a Trezoreriei

Organizatorii nu au furnizat date referitoare la numărul participanţilor, însă un jurnalist de la AFP a estimat că evenimentul de sâmbătă a atras mai multe mii de persoane.

“Vreau ca vocea mea să fie auzită”, a declarat o localnică de 39 de ani, Susan Helen, care deţine funcţia de director comercial în cadrul unei companii şi care cere drepturi egale pentru persoanele homosexuale.


“Suntem fiinţe umane, vrem pur şi simplu să fim trataţi egal în faţa legii, vreau să pot să mă căsătoresc cu partenera mea de viaţă”, a adăugat ea din mijlocul participanţilor care purtau numeroase drapele în culorile curcubeului.

Adunările publice pentru apărarea drepturilor persoanelor LGBTQ au început să fie organizate în Singapore în 2009 şi au atras un număr considerabil de participanţi, în pofida ostilităţii manifestate de locuitorii din anumite cartiere.

Autorităţile singaporeze au menţinut legislaţia din perioada colonială britanică, ce interzice relaţiile sexuale între bărbaţi, pasibile de pedepse de până la doi ani de închisoare. Mai multe tentative privind abolirea acestei legi au eşuat.

În februarie, Curtea Supremă din Singapore a decis ca legea să fie menţinută, dar fără să fie aplicată “într-o manieră proactivă”.

Citește și : Al treilea american este dat dispărut după ce a călătorit în Ucraina

 

Procentul locuitorilor din Singapore care susţin interzicerea relaţiilor homosexuale a scăzut de la 55% în 2018 la 44% în 2022, în timp ce procentul susţinătorilor drepturilor LGBTQ a crescut, potrivit unui sondaj realizat în luna iunie de Institutul Ipsos.

Ministrul local al Justiţiei, K. Shanmugam, a recunoscut ambiguitatea situaţiei legislative şi a dat asigurări în faţa Parlamentului că Guvernul singaporez încearcă în această perioadă să găsească cea mai bună soluţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.