StiripesurseSintezeMii de refugiați din nord-vestul Siriei, 'grav afectați' din cauza intemperiilor

Mii de refugiați din nord-vestul Siriei, ‘grav afectați’ din cauza intemperiilor

Publicat:

Mii de persoane strămutate în nord-vestul Siriei locuiesc în corturi inundate sau deteriorate din cauza ploilor torenţiale care durează de câteva zile şi care le-au transformat taberele în adevărate mlaştini, au avertizat marţi ONU şi locuitori din zonele afectate, relatează AFP, potrivit agerpres.  

În provincia Idleb, jumătate din cei aproximativ trei milioane de locuitori sunt persoane strămutate, care au fugit din cauza luptelor şi s-au stabilit în tabere, unde supravieţuiesc datorită ajutoarelor organizaţiilor internaţionale şi ale ONG-urilor umanitare.

Citește și : Eurodeputaţii cer transparenţă totală pentru contractele şi distribuirea vaccinurilor anti-COVID

Aproximativ 4.000 de persoane din nord-vestul Siriei au fost ”grav afectate” de ploaie şi vânt, care au ”deteriorat sau au distrus peste 800 de corturi”, a avertizat luni coordonatorul regional adjunct al ONU pentru operaţiuni umanitare, Mark Cutts.

”Condiţii sunt foarte grele în taberele pentru refugiaţi inundate”, a scris Mark Cutts pe Twitter. Vremea se va înrăutăţi odată cu ”venirea zăpezii şi temperaturile vor scădea până la -3 grade Celsius în următoarele zile”, a indicat sursa citată.


Declanşat în 2011, războiul din Siria a făcut peste 387.000 de morţi şi milioane de oameni au plecat în exil.

Citește și : Aproape 1000 de nemţi au fost răpuşi de coronavirus în utimele 24 de ore

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.