StiripesurseȘtirile zileiMike Pence condamnă tentativele de atacuri vizându-i pe Obama, Clinton şi...

Mike Pence condamnă tentativele de atacuri vizându-i pe Obama, Clinton şi postul CNN – VIDEO

Publicat:

Vicepreşedintele american Mike Pence a condamnat miercuri ”tentative de atac” vizându-i pe fostul şef al statului Barack Obama, pe Hillary Clinton şi postul CNN, relatează The Associated Press, potrivit News.ro.

”Aceste acţiuni laşe sunt de dispreşuit şi nu îşi au locul în această ţară”, a scris într-un mesaj postat pe Twitter vicepreşedintele lui Donald Trump.

El a mulţumit forţelor de ordine şi a dat asigurări că ”cei vinovaţi vor fi aduşi în faţa justiţiei”.

Citește și : Dispozitivul exploziv primit la redacţia CNN din New York îl viza pe fostul director CIA John Brennan (surse)


Secret Service, o unitate specială de poliţie însărcinată cu protecţia preşedintelui şi altor demnitari, a anunţat miercuri că a interceptat o bombă trimisă lui Hillary Clinton şi a descoperit un ”posibil” dispozitiv exploziv trimis lui Barack Obama.

Tot miercuri, o echipă de genişti din cadrul poliţiei a fost trimisă la sediul CNN de la New York, iar redacţia postului a fost evacuată din cauza unui colet suspect.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.