StiripesurseȘtirile zileiMike Pompeo avertizează companiile din Silicon Valley cu privire la riscul...

Mike Pompeo avertizează companiile din Silicon Valley cu privire la riscul afacerilor cu China

Publicat:

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a avertizat luni companiile din Silicon Valley, creierul giganţilor tehnologiei, cu privire la riscurile cu care se confruntă în afaceri cu China, avertizare ce survine înainte de semnarea unui acord comercial între Washington şi Beijing, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Nu sunt aici pentru a vă cere să părăsiţi China. De fapt, este exact invers: vrem ca societăţile americane să se îmbogăţească făcând afaceri acolo, să creeze locuri de muncă aici în America”, a spus secretarul de stat al SUA la San Francisco, în California, în faţa Silicon Valley Leadership Group, care reuneşte peste 350 de companii.

Citeşte şi: Franţa îşi suplimentează contingentul militar din Sahel

“În acelaşi timp, trebuie să ne asigurăm că companiile noastre nu încheie contracte care să consolideze armata rivalului nostru sau să favorizeze represiunea în anumite părţi ale acestei ţări”, a adăugat el. ”Trebuie să ne asigurăm că tehnologia americană nu alimentează o stare de supraveghere cu adevărat orwelliană”, a adăugat responsabilul american, apreciind că ”principiile americane” nu trebuie ”sacrificate pe altarul prosperităţii”.

El le-a cerut companiilor americane să-şi pună ”doar câteva întrebări”: ”Cu cine trebuie să fac? Care este raportul real între riscurile implicate şi beneficiile aşteptate din aceste afaceri cu China?”


Administraţia Donald Trump acuză Beijingul de practici comerciale neloiale, de furt al proprietăţii intelectuale şi de dorinţa de a folosi tehnologia pentru a-şi extinde controlul asupra unor regiuni ale lumii sau pentru a consolida represiunea în China, în special împotriva musulmanilor uiguri.

Citeşte şi: Americanii slăbesc războiul comercial cu China. Trezoreria a luat o măsură importantă

Aceste acuzaţii se află în centrul conflictului comercial cu China şi al cărui prim act se încheie miercuri cu semnarea primei faze a unui acord bilateral.

“Preşedintele Trump a luat măsuri pentru a face faţă practicilor economice prădătoare ale Chinei, el cere respect şi reciprocitate”, a dat asigurări Mike Pompeo, adăugând că guvernul american “îşi face partea” sa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

VIDEO Olesea Stamate vrea ca noul Guvern să fie evaluat după rezultate, nu după promisiuni

Republica Moldova nu are nevoie doar de un nou Guvern, ci de o nouă cultură a guvernării, susține Olesea Stamate, liderul Mișcării Civice „Construim...

Maia Sandu, întrevedere cu primarii din autonomia găgăuză

În continuarea consultărilor privind organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu primarii din autonomie. La discuții...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.