StiripesurseȘtirile zileiMilioane ridicate într-un dosar de spălare de bani

Milioane ridicate într-un dosar de spălare de bani

Publicat:

Milioane ridicate într-un dosar de spălare de bani

Opt milioane de lei au ridicat oamenii legii în cadrul unei cauze penale privind spălarea banilor, comisă de un grup criminal organizat, prin intermediul unor întreprinderi interdependente.

Citește și: Tarife mai mici la căldură pentru chișinăuieni și bălțeni

Oamenii legii au descins cu percheziții în mai multe locații din republică, de unde au fost ridicați bani și bunuri în privința cărora există suspiciuni rezonabile că constituie venituri ilicite generate din activitate infracțională.

Suplimentar, în cadrul perchezițiilor a fost posibilă depistarea unor linii de producere clandestină a mărfurilor supuse accizelor, inclusiv timbre de acciz fără serie și număr, dar și producție care depășește substanțial volumul stocului indicat în actele de evidență contabilă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.