Militarii care au refuzat vaccinul scapă de pedeapsa Pentagonului

Publicat:

Un judecător federal american a blocat luni pedepsirea de către Pentagon a unui grup de militari din cadrul forţelor SEAL şi a altor membri din forţele speciale care au refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19 din motive religioase, relatează Reuters, potrivit agerpres.

În urma depunerii unei plângeri de către 35 de membri ai forţelor speciale, judecătorul Reed O’Connor a emis un ordin preliminar care blochează intenţia Departamentul Apărării şi Forţele Navale de a-i pedepsi pe militarii care, din motive religioase, au refuzat să se vaccineze.


Citeşte şi: Boris Johnson susține că Marea Britanie este incomparabil mai bine plasată în acest decât anul trecut – Black News

Reed, care a fost numit în funcţia de judecător federal în mandatul fostului preşedinte George W. Bush, a spus că Forţele Navale nu au acordat nici măcar o singură excepţie pe motive religioase de la regula vaccinării.

‘În acest caz membrii Forţelor Navale caută să îşi apere libertăţile pentru a căror protecţie au făcut atât de multe sacrificii. Pandemia de COVID-19 nu autorizează guvernul să abroge aceste libertăţi”, indică decizia de 26 de pagini dată de judecătorul O’Connor.

Citeşte şi: Un elicopter militar S-A PRĂBUŞIT lângă Haifa – Black News

Militarii respectivi au făcut obiectul unor măsuri disciplinare pentru refuzul lor de a se vaccina anti-COVID.

First Liberty Institute, o organizaţie dedicată apărării libertăţii religioase în SUA şi care îi reprezintă pe cei 35 de militari reclamanţi, a salutat decizia judecătorului federal. ”Forţarea unui militar să aleagă între credinţă şi servirea ţării sale este în contradicţie cu Constituţia şi valorile Americii”, a subliniat Mike Berry, avocatul general al First Liberty Institute, într-o declaraţie scrisă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.