StiripesurseRăzboi in UcrainaMilitarii ruşi împuşcă doi civili ucraineni neînarmaţi (VIDEO)

Militarii ruşi împuşcă doi civili ucraineni neînarmaţi (VIDEO)

Publicat:

Postul de televiziune american CNN a difuzat joi o înregistrare video obţinută de la o cameră de supraveghere amplasată la un magazin de la periferia capitalei ucrainene Kiev în care, aparent, pot fi văzuţi militari ruşi care deschid focul împotriva a doi civili ucraineni neînarmaţi, transmite EFE, potrivit agerpres.

CNN a dat asigurări că înregistrarea la care a avut acces face parte din ancheta deschisă de procurorii ucraineni cu privire la presupusele crime de război comise de trupele ruse în Ucraina.

Citește și: Rusia pune sub semnul întrebării forţa europeană EUFOR-Althea din Bosnia şi Herţegovina – Black News

Ambii civili au murit în acest incident care, potrivit CNN, încalcă toate convenţiile de război care interzic atacarea civililor.

Unul dintre ei era proprietarul unei reprezentanţe auto care a fost jefuită, a cărui familie nu i-a menţionat numele, iar al doilea se numea Leonid Oleksiiovici Pliaţ, în vârstă de 68 de ani, care lucra ca paznic la această firmă.


Faptele au fost comise la 16 martie şi nu fac parte din ofensiva trupelor ruse care, la acea dată, atacau localităţi din jurul capitalei ucrainene.

Imaginile arată cum cinci militari ruşi încearcă să intre în magazinele din zonă, trăgând în încuietori şi spărgând geamuri.

Când proprietarul reprezentanţei auto se apropie cu mâinile ridicate, îl reţin şi par a-l percheziţiona de arme. Apoi, soseşte şi Pliaţ, care este lovit. Pare să aibă loc o discuţie, după care militarii fac stânga împrejur, iar cei doi civili se întorc de unde au venit. Imediat, cel puţin doi militari apar în spatele celor doi bărbaţi şi deschid focul. Ambii civili se prăbuşesc la pământ. Militarii ruşi se îndepărtează de bărbaţii pe care tocmai îi împuşcaseră, lăsându-i să zacă acolo.

Citeşte şi:  Camera Reprezentanților a aprobat prima parte a pachetului de legi de ajutor financiar pentru Ucraina și Israel

Surse din procuratura ucraineană au informat că incidentul este anchetat drept crimă de război.

Citeşte şi: Berlinul evaluează anunţul Rusiei privind sancţiunile împotriva Gazprom Germania – Black News

În acelaşi timp, comentează CNN, dincolo de asasinatele în sine, înregistrarea video arată comportamentul deloc profesionist al grupului de cinci militari, identificaţi după uniforme drept membri ai forţelor ruse.

Fiica lui Pliaţ, Iulia, a declarat că nu este în stare să vadă înregistrarea video cu moartea tatălui ei, dar că o păstrează pentru a o arăta cândva copiilor ei. ”Sunt călăi. Este oribil, pentru că tatăl meu era civil, avea 68 de ani, un om paşnic şi neînarmat”, a declarat ea pentru CNN.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia amenință pe față patru țări NATO

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, a avertizat Finlanda, Estonia, Letonia și Lituania că Moscova își rezervă „dreptul la autoapărare” în cazul...

„Posibile ținte militare”: Rusia publică adresele unor companii din Europa

Ministerul rus al Apărării a publicat adresele companiilor europene care produc drone pentru Ucraina, cele pe care vicepreședintele Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev, le-a...

Atac armat la Kiev. Un bărbat a deschis focul asupra trecătorilor

UP DATEForțele speciale au luat cu asalt magazinul, iar atacatorul a fost lichidat. Este vorba despre un cetățean ucrainean născut la Moscova, potrivit presei...

Rusia a lovit infrastructura portuară şi energetică în Ucraina

Atacurile ruseşti desfăşurate în cursul nopţii au avariat infrastructura portuară din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei, şi au provocat pene de curent pentru aproximativ...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.