StiripesurseSocial„Milițieni” din Transnistria tot mai agresivi: Incident la Fârlădeni

„Milițieni” din Transnistria tot mai agresivi: Incident la Fârlădeni

Publicat:

„Milițieni” din Transnistria tot mai agresivi: Incident la Fârlădeni

Mișcarea blindatelor de la posturile militare de la Nistru și incidentul cu implicarea unor „milițieni” din stânga Nistrului în preajma localității Fârlădeni, din raionul Căușeni au fost discutate astăzi în cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control.

Delegația RM, în cadrul acestei structuri a prezentat documente ale CUC prin care antrenamentele cu implicarea blindatelor sunt interzise fără aprobarea CUC și a anunțat Comisia că poliția a inițiat o anchetă despre cazul de la Fârlădeni.

Comisia Unificată de Control și-a desfășurat astăzi, 30 mai, în orașul Bender, ședința săptămânală, în cadrul căreia a audiat raportul privind situația în Zona de Securitate pe perioada 22 – 28 mai, curent.

Discuțiile au vizat acțiunile demarate de componenta Federației Ruse din cadrul așa numitelor Forțe Mixte de Menținere a Păcii (FMMP) care efectuează în aceste zile manevre de verificare prin mișcare a capacităților tehnicii blindate staționate la posturile de pacificare.

Delegația Republicii Moldova a emis anterior o declarație, prin care și-a expus poziția, atenționând despre necesitatea de a respecta fără abatere documentele misiunii de menținere a păcii pe râul Nistru. Au fost prezentate extrase din aceste documente, care interzic desfășurarea antrenamentelor sau altor manevre ale contingentelor militare fără aprobarea Comisiei. S-a subliniat că regulile stabilite se aplică în mod egal tuturor componentelor FMMP și doar asemenea abordare poate contribui la reglementarea pașnică a conflictului.


Delegația noastră a semnalat Comisiei Unificate de Control și cazul din  25 mai curent, când  un grup de așa-ziși „milițieni” din Bender, la marginea localității Fârlădeni, raionul Căușeni, au oprit forțat o unitate de transport în care se aflau câțiva locuitori ai acestui sat aflat sub controlul autorităților constituționale și au inițiat acțiuni pentru reținerea conducătorului autovehiculului, cu aplicarea forței fizice și a mijloacelor speciale.

Cetățenii vizați s-au opus acțiunilor abuzive ale exponenților structurilor de forță transnistrene și au solicitat prin apel telefonic ajutorul poliției.

Delincvenții s-au retras imediat de la fața locului.

Poliția a pornit o cauză penală, persoanele implicate sunt identificate, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor continuă măsurile procesuale prevăzute de legislația Republicii Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.