StiripesurseȘtirile zileiMinciuna poate fi detectată acum pe baza mişcărilor faciale

Minciuna poate fi detectată acum pe baza mişcărilor faciale

Publicat:

O echipă de oameni de ştiinţă din Israel a dezvoltat o nouă tehnologie bazată pe inteligenţa artificială pentru depistarea minciunilor prin intermediul mişcărilor muşchilor faciali, a anunţat săptămâna aceasta Universitatea din Tel Aviv (TAU), informează Xinhua, potrivit agerpres.

Noua tehnologie ar putea contribui la dezvoltarea de camere şi software capabile să detecteze minciunile în numeroase situaţii din viaţa reală, a notat TAU în studiul publicat miercuri.

Citeşte şi: Belgia înăspreşte restricţiile şi încurajează telemunca – Black News

Cu ajutorul acestei noi tehnologii, cercetătorii au detectat minciuni spuse de participanţii la studiu cu o acurateţe de 73%, potrivit TAU.

În cadrul cercetării, publicată în jurnalul ştiinţific Brain and Behavior, oamenii de ştiinţă de la TAU au identificat două grupe distincte de persoane care spun lucruri neadevărate: cei care îşi activează muşchii obrajilor atunci când mint, şi cei care îşi activează muşchii din zona sprâncenelor.


Studiul a fost bazat pe o inovaţie dezvoltată la TAU care a implicat utilizarea de autocolante imprimate pe suprafeţe moi şi care conţin electrozi ce monitorizează şi măsoară activitatea muşchilor şi a nervilor.

Citeşte şi: Covid-19 este posibil să dispară în 2022 – Black News

În viitor, astfel de electrozi pot deveni redundanţi în condiţiile dezvoltării unui software video conceput special pentru a identifica minciunile pe baza mişcărilor muşchilor faciali, au notat cercetătorii.

Această tehnologie poate fi utilă pentru detectarea, spre exemplu, a minciunilor spuse la bănci, pe aeroporturi, în cadrul interogatoriilor poliţiei, ori la interviurile de angajare online, cu ajutorul camerelor de înaltă rezoluţie instruite, au concluzionat oamenii de ştiinţă implicaţi în studiu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.