StiripesurseDiasporaMinisterul Apărării ucrainean, acuzat că a cumpărat alimente pentru militari la...

Ministerul Apărării ucrainean, acuzat că a cumpărat alimente pentru militari la suprapreţ, neagă acuzaţiile

Publicat:

Ministerul Apărării ucrainean a negat duminică informaţiile vehiculate în presă conform cărora a semnat contracte la suprapreţ pentru produsele alimentare destinate militarilor săi, respingând orice acuzaţie de corupţie într-o ţară în care delapidarea de fonduri rămâne o practică obişnuită, notează AFP, potrivit agerpres

Reacţia ministerului ucrainean are loc după ce sâmbătă mai multe publicaţii naţionale au acuzat instituţia că a încheiat un contract la preţuri “de două-trei mai mari” decât tarifele actuale în vigoare pentru produsele alimentare de bază.

Citește și : Rishi Sunak a fost amendat de Poliţia din Lancashire din cauza nepurtării centurii de siguranţă

Contractul în cauză, valabil pentru 2023, ar fi de 13 miliarde de grivne, sau 350 de milioane de dolari la cursul actual, potrivit site-ului de ştiri ZN.UA.

“Ministerul cumpără produsele relevante în conformitate cu procedura stabilită de lege”, a răspuns Ministerul Apărării de la Kiev, calificând drept “false” informaţiile difuzate în presă.


“Acestea sunt diseminate cu intenţia de a manipula în mod deliberat”, a criticat ministerul, care a anunţat că “pregăteşte documente” în vederea deschiderii unei anchete privind “diseminarea” acestor informaţii “înşelătoare” care “aduc atingere intereselor apărării în timpul unei perioade speciale”.

Ministerul a insistat asupra “principiului său de toleranţă zero faţă de corupţie”. “Se efectuează verificări” asupra contractelor semnate, a adăugat instituţia.

În acelaşi timp, ministrul a anunţat un “audit intern” şi o “întâlnire de urgenţă”, cu participarea ministrului apărării, Oleksii Reznikov, care urmează să aibă loc luni, pentru a face lumină deplină “cu privire la procedura (şi) circumstanţele achiziţionării de produse alimentare pentru cadrele militare pentru anul 2023”.

“În cazul depistării unor nereguli în activităţile funcţionarilor Ministerului Apărării, aceştia vor răspunde în conformitate cu legea în vigoare”, a transmis ministerul ucrainean într-un comunicat.

Într-un alt scandal, izbucnit la sfârşitul săptămânii, Biroul Naţional Anticorupţie (NABU) al Ucrainei l-a arestat sâmbătă pentru luare de mită pe ministrul adjunct pentru dezvoltarea municipalităţilor, teritoriilor şi infrastructurii din Ucraina, Vasil Losinskii, potrivit Ministerului Infrastructurii.

Citește și : Biden: Ucraina va primi toată asistenţa de care are nevoie

Vasil Losinskii, în funcţie din mai 2020, “a primit (400.000 de dolari) pentru a facilita încheierea contractelor de achiziţie de echipamente şi generatoare la suprapreţ”, a precizat, la rândul său, NABU într-un comunicat de presă, în condiţiile în care Ucraina se confruntă cu penurie de energie în urma atacurilor ruseşti asupra instalaţiilor sale energetice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

China dezminte acuzaţiile UE că ar fi instruit soldaţi ruşi pentru războiul din Ucraina

China a dezminţit oficial acuzaţiile şefei diplomaţiei UE, Kaja Kallas, conform cărora ar fi instruit soldaţi ruşi care au fost desfăşuraţi ulterior în Ucraina,...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

Companiile militare private nu există legal în Ucraina. Dar sunt în plină expansiune

Zeci de firme private din Ucraina instruiesc operatori de drone, deminează terenuri, întrețin echipamente militare și îi învață pe clienții străini cum să poarte...

Trump: Rusia ar trebui să încheie un acord de pace

Președintele american Donald Trump a declarat că Rusia ar trebui să încheie un acord de pace cu Ucraina, adăugând că va face tot ceea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.