StiripesurseSintezeMinisterul de Interne iranian anunţă primele arestări în ancheta asupra elevelor...

Ministerul de Interne iranian anunţă primele arestări în ancheta asupra elevelor intoxicate

Publicat:

Ministerul de Interne iranian a anunţat marţi primele arestări în ancheta asupra seriei de intoxicări care afectează de trei luni mediile şcolare din Iran, informează AFP, potrivit agerpres

“Mai multe persoane au fost arestate în cinci provincii şi serviciile îşi continuă ancheta”, a declarat ministrul-adjunct de interne Majid Mirahmadi, la televiziunea publică.

Citește și : Biden: Trebuie să cunoaştem istoria americană, ‘binele, dar şi răul’

El nu a oferit detalii cu privire la identitatea, circumstanţele arestării acestor persoane şi presupusa lor implicare.

Acest caz misterios a provocat o puternică emoţie în Iran, unde părinţi ai elevelor s-au mobilizat pentru a îndemna autorităţile să acţioneze.


În total, “peste 5.000 de eleve au fost afectate” în “circa 230 de instituţii de învăţământ” situate în 25 din cele 31 de provincii ale Iranului, de la sfârşitul lui noiembrie, a anunţat marţi Mohammad-Hassan Asafari, un membru al comisiei de anchetă parlamentare însărcinate să facă lumină asupra cauzelor acestui val de intoxicări.

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a cerut luni “pedepse severe” împotriva persoanelor ce vor fi declarate vinovate în acest dosar.

Ele “trebuie să fie condamnate la pedepse severe” şi “nu va exista amnistie” pentru ele, a avertizat cea mai înaltă autoritate a Iranului, care evoca pentru prima dată acest dosar.

Citește și : Taiwanul avertizează cu privire la ‘intrarea bruscă’ a armatei chineze în apropierea insulei

Valul de otrăviri cu gaz în centrele de educaţie pentru fete a început în noiembrie 2022 în oraşul sfânt al şiismului Qom. Printre simptome s-au regăsit dureri de cap, palpitaţii, ameţeli, stări de vomă şi, uneori, imposibilitatea de a-şi mişca membrele.

Ultimele cazuri s-au înregistrat sâmbătă în oraşele Kavar, Urmia, Zanjan, Hamedan, Kabudarahang, Karaj, Tabriz, Basmanj, Stardadashi şi Teheran.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.