StiripesurseCultură și MediaMinisterul Educaţiei de la București a făcut public TOPUL universităților din...

Ministerul Educaţiei de la București a făcut public TOPUL universităților din România

Publicat:

Ministerul Educaţiei de la București a făcut public TOPUL universităților din România  


Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti ocupă primele trei locuri în Metarankingul Naţional pe anul 2023 al instituţiilor de învăţământ superior care a fost publicat miercuri de Ministerul Educaţiei de la București.

Locul patru este ocupat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, locul cinci de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, iar locul şase de Universitatea „Transilvania” din Braşov, potrivit ziarulnational.md.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Pe locul şapte se află Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pe locul opt Universitatea de Vest din Timişoara, pe locul nouă Academia de Studii Economice din Bucureşti, iar pe locul zece Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Potrivit Ministerului Educaţiei, Metarankingul Naţional este un mecanism de evaluare şi ierarhizare a universităţilor din România, bazat pe analiza unor clasamente universitare internaţionale recunoscute la nivel global de către International Ranking Expert Group, Inventory of International Rankings (IREG), transmite Agerpres.


Topul primelor 10 universităţi din România în anul 2023 este similar cu cel din 2022, fiind ocupat de universităţi comprehensive, tehnice şi de medicină.

„Metarankingul reprezintă un instrument de analiză precis şi imparţial, care promovează alocarea echitabilă a finanţării cercetării universitare pe baza performanţei dovedite şi identificarea nevoilor pentru atingerea şi susţinerea excelenţei în educaţie şi cercetare”, transmite Ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, obiectivele specifice ale Metarankingului Naţional vizează identificarea instituţiilor de învăţământ superior performante din punct de vedere al activităţii ştiinţifice şi al contribuţiei lor la comunitatea academică internaţională, reflectată prin prezenţa în cele mai importante clasamente internaţionale ale universităţilor europene şi occidentale, precum şi ierarhizarea acestora pe baza punctajului obţinut în urma aplicării metodologiei standardizate aferente exerciţiului naţional de metaranking.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

De asemenea, se urmăreşte să se ofere un instrument de analiză adecvat pentru managementul academic naţional, un instrument cât mai obiectiv şi transparent care poate fi folosit pentru a obţine o viziune mai clară şi mai cuprinzătoare asupra impactului universităţilor româneşti în cadrul comunităţii academice internaţionale şi luarea unor decizii mai informate şi mai eficiente în ceea ce priveşte finanţarea cercetării în instituţiile de învăţământ superior.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.